Poezia Diana de Mihai Eminescu

           DIANA


Ce cauți unde bate luna
Pe-un alb izvor tremurător
Și unde păsările-ntr-una
Se-ntrec cu glas ciripitor ?
N-auzi cum frunzele-n  poiană
Șoptesc cu zgomotul de guri
Ce se sărută, se hîrjoană
În umbr-adîncă de păduri ?


În cea oglindă mișcătoare
Vrei să privești un straniu joc,
O apă vecinic călătoare
Sub ochiul tău rămas pe loc ?
S-a desprimăvărat pădurea,
E-o nouă viață-n orice zvon,
Și numai tu gîndești aiurea,
Ca tînărul Endymion.


De ce dorești singurătate
Și glasul tainic de izvor ?
S-auzi cum codrul frunza-și bate,
S-adormi pe verdele covor ?
Iar prin lumina cea rărită,
Din valuri reci, din umbre moi,
S-apar-o zînă liniștită
Cu ochii mari, cu umeri goi ?


Ah ! acum crengi e le-ndoaie
Mînuțe albe de omăt,
O față dulce și bălaie,
Un trup înalt și mlădiet.
Un arc de aur pe-al ei umăr,
Ea trece mîndră la vînat
Și peste frunze fără număr
Abia o urmă a lăsat.

Poezia Criticilor Mei de Mihai Eminescu

CRITICILOR MEI


Multe flori sunt,dar puține
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieții,
Dar se scutur multe moarte.


E ușor a scris versuri
Cînd nimic nu ai a spune,
Înșirînd cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.


Dar cînd inima-ți frămîntă
Doruri vii și patimi multe,
Ș-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,


Ca și flori în poarta vieții
Bat la porțile gîndirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer veștmintele vorbirii.


Pentru-a tale propii patimi,
Pentru propria-ți viață,
Unde ai judecatorii,
Nendurații ochii de gheață?


Ah! atuncea ți se pare
Că pe cap îți cade cerul:
Unde vei găsi cuvîntul
Ce exprimă adevărul?


Critici voi, cu flor deșerte,
Care roade n-ați adus -
E ușor a scrie versuri
Cînd nimic nu ai de spus.

Poezia Iar Cînd Voi Fi Pămînt (variantă) de Mihai Eminescu

IAR CÎND VOI FI PĂMÎNT
               (variantă)


Iar cînd voi fi pămînt,
În liniștea serii,
Săpați-mi un mormînt
La marginea mării.


Nu voi sicriu și flamuri,
Ci-mi împletiți un pat
Din veștede ramuri.


Să-mi fie somnul lin
Și codrul aproape,
Să am un cer senin
Pe-adîncile ape.


S-aud cum blînde cad
Izvoarele-ntr-una,
Pe vîrfuri lungi de brad
Alunece luna.


S-aud pe valuri vînt,
Din munte talanga,
Deasupra-mi teiul sfînt
Să-și scuture creanga.


Și cum n-oi suferi
De-atuncea nainte,
Cu flori m-or troieni
Aduceri aminte.


Și cum va înceta
Al inimii zbucium,
Ce dulce-mi va suna
Cîntarea de bucium!


Vor arde-n preajma mea
Luminile-n dealuri,
Izbind s-or frămînta
Eternele valuri


Și nime-n urma mea
Nu-mi plîngă la creștet,
Ci codrul vînt să dea
Frunzișului veșted.


Luceferii de foc
Priviri -vor din cetini
Mormînt făr` de noroc
Și fără prieteni

Poezia Nu Voi Mormînt Bogat(variantă) de Mihai Eminescu

NU VOI MORMÎNT BOGAT
               (variantă)


Nu voi mormînt bogat,
Cîntare și flamuri,
Ci-mi împletiți un pat
Din  tinere ramuri.
Și nime-n urma mea
Nu-mi plîngă la creștet,
Fruzișului veșted
Doar vîntul glas să-i dea.
În liniștea sării
Să mă-ngropați, pe cînd
Trec stoluri greu zburînd
La marginea mării.
Să-mi fie somnul lin
Și codrul aproape,
Lucească cer senin
Eternele ape,
Care din văi adînci
Se-nalță la maluri,
Cu brațe de valuri
S-ar atîrna de stînci -
Și murmură-ntr-una
Cînd spumegînd recad,
Iar pe păduri de brad
Alunece luna.


Reverse dulci scîntei
Atotștiutoarea,
Deasupră-mi crengi de tei
Să-și scuture floarea.
Nemaifiind pribeag
De-atunci înainte,
Aduceri aminte
M-or coperi cu drag
Și stinsele patemi
Le-or troieni căzînd,
Uitarea întinzînd
Pe sngurătate-mi