Poezia Ceasul Care Nu Apune de Lucian Blaga

CEASUL CARE NU APUNE


În holda de grîu ce se coace în vară,
subt basmul arborescent,
e cu neputință a spune
pe ce cale viitorul s-apropie.
Dar vine-apăsat, ca bătăile inimii.
Pîn-adineauri a fost incoruptibil  distant.
S-apropie-acum, e aci, e prezent.
Alchimie e încă totul în lume.



După pravila ei, pe-o neștiută dimensiune
a locului, tu te ascunzi
În dosul pleoapelor mele,
devenind sufletul meu.
Și ceasul e-aci, înflorește și nu mai apune.

Poezia Ceasul Care Nu Apune de Lucian Blaga

CEASUL CARE NU APUNE


În holda de grîu ce se coace în vară,
subt basmul arborescent,
e cu neputință a spune
pe ce cale viitorul s-apropie.
Dar vine-apăsat, ca bătăile inimii.
Pîn-adineauri a fost incoruptibil  distant.
S-apropie-acum, e aci, e prezent.
Alchimie e încă totul în lume.



După pravila ei, pe-o neștiută dimensiune
a locului, tu te ascunzi
În dosul pleoapelor mele,
devenind sufletul meu.
Și ceasul e-aci, înflorește și nu mai apune.

Poezia Focuri de Primăvară de Lucian Blaga

FOCURI DE PRIMĂVARĂ


Îngînănd prin văi tăria
sună ramul, sună glia.
Focuri ard, albastre ruguri.
Pomii simt dureri de muguri.


Prinși de duhul înverzii -
prin grădini ne-nsuflețim.
Pe măsură-naltă-a firii
gîndul ni-l desmărginim.



Ce-am uitat, aprindem iară.
Sub veșminte ne ghicim.
Căutăm în primăvară
un tărîm ce-l bănuim.



Căutăm pămîntul, unde
mitic să ne-alcătuim,
ochi ca oameni să deschidem,
dar ca pomii să-nflorim.

Poezia Focuri de Primăvară de Lucian Blaga

FOCURI DE PRIMĂVARĂ


Îngînănd prin văi tăria
sună ramul, sună glia.
Focuri ard, albastre ruguri.
Pomii simt dureri de muguri.


Prinși de duhul înverzii -
prin grădini ne-nsuflețim.
Pe măsură-naltă-a firii
gîndul ni-l desmărginim.



Ce-am uitat, aprindem iară.
Sub veșminte ne ghicim.
Căutăm în primăvară
un tărîm ce-l bănuim.



Căutăm pămîntul, unde
mitic să ne-alcătuim,
ochi ca oameni să deschidem,
dar ca pomii să-nflorim.