Poezia Rea de Plată de George Coșbuc

REA DE PLATĂ


Ea vine de la moară ;
Și jos în ulicioară
Punînd-și sacul, iacă
Nu-l poate ridica.
-,,Ți-l duc eu !'' -,,Cum ?''
                   - ,,Pe plată !''
Iar ea, cuminte fată,
Se și-nvoiește-ndată.
De ce-ar și zice ba ?



Eu plec cu sacu-n spate.
La calea jumătate
Cer plata, trei săruturi.
Dar uite, felul ei :
Stă-n drum și să socoate,
Și-mi spune cîte toate,
Că-s scump, că ea nu poate,
Că prea sînt multe trei !




Cu două să-nvoiește,
Iar unul mi-l plătește,
Cu altul să-mi rămîie
Datoare pe-nserat.
Dar n-am să-l văd cît veacul !
Și iată-mă, săracul,
Să-i duc o poștie sacul
P-un singur sărutat !

Poezia Nu Te-ai Priceput ! de George Coșbuc

NU TE-AI PRICEPUT !


Nu te-ai priceput ! -
Singur tu nu mi-ai plăcut,
Că eu tot fugeam de tine ?
O, nu-i drept, nu-i drept, Sorine !
Ți-am fost dragă, știu eu bine,
Dar, să-mi spui tu te-ai temut.
Și eu toate le-am făcut,
Ca să poți să-mi spui odată,
Să mă-ntrebi : - ,,Mă vrei tu, fată ?''
Și plîngeam de supărată,
Că tu nu te-ai priceput.



Nu te-ai priceput !
Zici că-s mîndră și n-am vrut
Ca s-ascult vorbele tale ?
Dar de unde știi ? În cale
Ți-am umblat și-n deal și-n vale,
Și-orișiunde te-am știut.
Zile lungi mi le-am pierdut,
Să mă-mprietenesc cu tine :
Tu-mi umblai sfiios, Sorine,
Și plîngea durerea-n mine,
Că tu nu te-ai priceput.




Nu te-ai priceput !
Am fost rea și n-aș fi vrut
Să mă las, ca altă fată,
Să mă strîngi tu sărutată ?
Dar m-ai întrebat vrodată ?
Mă-nvingea ! să te sărut
Eu pe tine ! Pe-ntrecut
Chip cătam cu viclenie
Să te fac să-ntrebi, și mie
Mi-a fost luni întregi mînie
Că tu nu te-ai priceput.



Nu te-ai priceput !
Zici că de m-ai fi cerut
Mamei tale noră-n casă,
N-aș fi vrut să merg ? E, lasă !
Că de-o fată cui-i pasă,
Nu se ia după părut !
De-ntrebai, ai fi văzut !
Tu să fi-nceput iubitul,
Că-i făceam eu isprăvitul -
Tu cu pîinea și cuțitul
Mori flămînd, nepriceput !

Poezia Gazel de George Coșbuc

GAZEL


Oamenii mă-nvinuiesc,
Că sînt tînăr și iubesc !


Tu mi-ai zis să viu la moară
Pe-nsărat, să te-ntîlnesc,


Dar la moară dau de prieteni,
Și de prieteni mă feresc.


Te-am văzut și ieri pe-o cale,
M-am temut să te-opresc,


Că de mama mi-e rușine
Și de tine mă sfiesc.


Mi-e necaz pe toată lumea
Și mi-e ciudă că trăiesc :


Te-aș lăsa și mi-e cu jale,
Te-aș iubi și nu-ndrăznesc !

Poezia Mânioasă de George Coșbuc

MÂNIOASĂ


Am să merg mai înspre seară
Prin dumbrăvi, ca mai demult,
În privighetori să-mi pară
Glasul Linei că-l ascult.
Mai știu eu, ce-aș vrea s-ascult !
Că-n zori Lina sta-n portiță,
Sălta-n vînt a ei altiță,
Vîntul îi sîlta-n cosiță,
Și-i făcea floare-n obraz :
Eu mergem la plug în laz
Și, cînd trec, Lina s-ascunde,
Parcă nici nu m-a văzut.
Îi vorbesc, și nu-mi răspunde,
       Nu-mi răspunde !
Și-o întreb, și nu-mi răspunde !
Și mî mir - ce i-am făcut !


Vreau de-aici să rump o floare !
Ochii unui înger scump
Au albastru de cicoare,
Și cicoare vreu să rump -
Mai știu ce-aș vrea să rump !
Că-n amiazi venind pe vale,
Întîlni pe Lina-n cale :
Fragi i-am dat, ea mi-a zis :
             - ,,N-ale !
Ți-am cerut eu ție fragi ?''

Ochii ei frumoși și dragi
Priveau tot spre poala rochi,
S-a pus Lina pe tăcut,
Și vedeam că-i umblă ochii,
                       Umblă ochii
Ca la șerpi, îi umblă ochii,
Și mă mir - ce i-am făcut !

Să-mi pun capul pentr-o Lină,
Să mă fac un om pribag !
Ieși din neguri, lună plină,
Să mă vezi  la Lina-n prag -
Mai știu eu ce-aștept în prag !
Alte dăți suna zăvorul ;
Lina pe furiș, ca dorul,
Pășea-n degete pridvorul
Și la mine-n prag venea,
Mamă-sa cît ce-adormea.
Azi ard hainele pe mine,
Mi-e greu capul ca de lut,
Stau în prag - și ea nu vine,
               Nu mai vine !
E tîrziu și nu mai vine...
Și mă mir - ce i-am făcut ! ?