Poezia Ceas-Rău ( Baladă ) de George Coșbuc

CEAS-RĂU ( BALADĂ )


Pe cînd clopotul de sară
Sună lung și legănat
La biserica din sat,
Nina șade-n prag afară
Și-ascultînd cum bate rară
Boarea-n crengile de fag,
Fata toarce ; stînd pe prag
           Fata toarce ;
Plinul fus ușor se-ntoarce
pe sub degete cu drag.



N-are Nina scumpă salbă,
Nici înauriți cercei,
Că-s săraci părinții ei, -
Dar ea are față albă,
Ca tăiată-n flori de nalbă,
Oblu trup ca bradu-n plai
Ea mai are ; păr bălai
                  Ea mai are,
Și-apoi doi ochi, pentru care
Două-mpărății să dai !


Blîndă ea, ca faptul sării,
Vara cînd e cer senin,
Visător, ca un suspin,
Ea privește-n latul zării
Cum, din negrul depărtării,
Vine-un nor, privind la nor
Nina cîntă ; cu mult dor
              Nina cîntă,

Și-a ei gene tainic zvîntă
Picurii din preajma lor.



Dar pe loc ea schimbă glasul
Și silește zîmbet plin,
Căci aude pas vecin ;
Bate-n casă șase ceasul,
Cînd s-oprește-n tindă pasul :
Lîngă fata tinerea,
             Mă-sa vine.
Și-o întreabă cu suspine :
-,,Ce-i cu tine, draga mea ? !''.



-,,Nu-i nimic ! răspunde fata,
Mamă dragă, nu-i nimic !
Pentru dragosti de voinic,
Gata-i sapa și lopata
Și făcliile stau gata,
Căci o jale-ncetișor
Îmi tot vine ; negru dor
               Îmi tot vine
Și gîndesc cum c-ar fi bine,
Mamă dragă, eu să mor !''



Fata zice și zîmbește,
Mă-sa greu a tresărit :
-,,Vai de mine ! Ce-ai grăit ?
Draga mamei, ce-ți lipsește ?
Taci, că vraja te pîndește
Cu păcat, de capul tău
Să se lege ; cu ceas-rău
                Să se lege ;
Nu-l chema, că te-nțelege !
Ne ferească Dumnezeu !''




-,,Ceasul-rău - fata suspină -
Unde-i, mamă, ceasul-rău ?
Bun și drept e Dumnezeu,
Dar la toate-s eu de vină !''
Zice Nina și deșdină
Din băiatul păr buclat
Roze două ; a sfărmat
               Roze două,
Și-n potop întreg de rouă
Ochii ei i s-au scăldat.



-,,Oh, tu știi de bună seamă,
Că din suflet îl iubesc
Și tu știi că pătimesc
Pentru Sandru, dragă mamă !
Cît de cu iubiri mă cheamă
Sufletul, să mi-l fac steag
Pentru Sandru : cîte trag
                 Pentru Sandru !
El abia-i un copilandru,
Vai, dar cît îmi e de drag !



Cînd în sat pornește hora,
El mă jură p-un inel,
Să-mi țin ochii tot la el -
Și, ca fratele și sora,
Noi în ciuda tuturora
Stăm cu glume, rîzători
Pînă-n noapte ; și din zori
Pînă-n noapte,
Purtăm vorbe tot în șoapte -
Nu mi-l las, să mă omori !



Vai, ș-aseară în șezătoare
El de mine s-a ferit,
Mamă ! Parcă-i otrăvit,
Ori drăguță alta are !
Tot rîdea cu fiecare,
Numai mie nu-mi rîdea
Vesel dînsul ; povestea
                Vesel dînsul,
Pe cînd mie-n taină plînsul
Brîu din inimă-mi rupea.



Tot așa o seară-ntreagă
Numai cu străine-a stat
Și făcea cu ele sfat, -
Și da semne să-nțeleagă
Că lui Nina nu i-e dragă !
Iar eu, mamă, suspinînd
Stam pe laiț ; tremurînd
              Stam pe laiț,
Mai la foc, mai la opaiț
Ochilor de lucru dînd.



Dar dușmancele-s, măicuță,
Tot dușmance cum văd eu ;
Căci șsiind năcazul meu,
Mi-a zis Fira lui Sulcină :
...Ce ți-ai pus de gînd tu, Nină ?
Poate-n rîs te-a supărat
Sandru doară ? te-a lăsat
                     Sandru doară ?
De, dar taci tu, surioară,
Că mai sînt feciori în sat...



Oh, și Sandru, Doamne sfinte !
El care de alte dăți,
Ar fi smicurit bucăți
P-acel om cu-așa cuvinte,
Tot rîdea ca scos din minte,
Și-n batjocură privea
Lung la mine ; ochi ținea
                  Lung la mine
Și cotind fete străine,
Pricina de rîs făcea.




Mamă, pentru ce se ține
Sandru chiar așa-nținat ?
Știu că nu-i el de-mpărat !
De ce-și bate jot de mină ?
Dacă-i place oarecine,
Mai frumoasă de-a dorit,
Las' să-i placă ; de-i orbit
                  Las' să-i placă,
Dar, de-am fost fată săracă,
Pentru ce m-a amăgit ?




Așa-i mamă, oare-n țară,
Tot așa-i în orice loc ?
Dragostea-i numai de joc ?
Sînt sătulă de joc dară !''
Și plîngea cu jale-amară
Și ținea privirea-n jos
Tot întruna ; dureros
                  Tot întruna
Vărsa lacrimi, cînd luna
Răsărea de dup-un dos.



-,,Bată-l crucea, că s-arată !
Vai de mine ! ceasul-rău !
Ne ferească Dumnezeu !''
Strigă mă-sa-nspăimîntată,
Și privește lung la fată,
Lung, căci fata-ngălbenea
Tot mai tare ;
Pumnii ; mă-sa-n rugare
Pe toți sfinții miluia.



Dar copila hohotește ;
Lasă caier, lasă fus.
Veselă s-aruncă-n sus
Și tot cîntă și horește
Și la mă-sa lung privește.
-,,Hei pe mine m-au hrănit
Ceasuri-rele ; m-au iubit
                Ceasuri-rele...''
::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
Pentru doruri tinerele,
Multe fete-au-nebunit !



                                                                                  13 iunie 1888

Poezia Ceas-Rău ( Baladă ) de George Coșbuc

CEAS-RĂU ( BALADĂ )


Pe cînd clopotul de sară
Sună lung și legănat
La biserica din sat,
Nina șade-n prag afară
Și-ascultînd cum bate rară
Boarea-n crengile de fag,
Fata toarce ; stînd pe prag
           Fata toarce ;
Plinul fus ușor se-ntoarce
pe sub degete cu drag.



N-are Nina scumpă salbă,
Nici înauriți cercei,
Că-s săraci părinții ei, -
Dar ea are față albă,
Ca tăiată-n flori de nalbă,
Oblu trup ca bradu-n plai
Ea mai are ; păr bălai
                  Ea mai are,
Și-apoi doi ochi, pentru care
Două-mpărății să dai !


Blîndă ea, ca faptul sării,
Vara cînd e cer senin,
Visător, ca un suspin,
Ea privește-n latul zării
Cum, din negrul depărtării,
Vine-un nor, privind la nor
Nina cîntă ; cu mult dor
              Nina cîntă,

Și-a ei gene tainic zvîntă
Picurii din preajma lor.



Dar pe loc ea schimbă glasul
Și silește zîmbet plin,
Căci aude pas vecin ;
Bate-n casă șase ceasul,
Cînd s-oprește-n tindă pasul :
Lîngă fata tinerea,
             Mă-sa vine.
Și-o întreabă cu suspine :
-,,Ce-i cu tine, draga mea ? !''.



-,,Nu-i nimic ! răspunde fata,
Mamă dragă, nu-i nimic !
Pentru dragosti de voinic,
Gata-i sapa și lopata
Și făcliile stau gata,
Căci o jale-ncetișor
Îmi tot vine ; negru dor
               Îmi tot vine
Și gîndesc cum c-ar fi bine,
Mamă dragă, eu să mor !''



Fata zice și zîmbește,
Mă-sa greu a tresărit :
-,,Vai de mine ! Ce-ai grăit ?
Draga mamei, ce-ți lipsește ?
Taci, că vraja te pîndește
Cu păcat, de capul tău
Să se lege ; cu ceas-rău
                Să se lege ;
Nu-l chema, că te-nțelege !
Ne ferească Dumnezeu !''




-,,Ceasul-rău - fata suspină -
Unde-i, mamă, ceasul-rău ?
Bun și drept e Dumnezeu,
Dar la toate-s eu de vină !''
Zice Nina și deșdină
Din băiatul păr buclat
Roze două ; a sfărmat
               Roze două,
Și-n potop întreg de rouă
Ochii ei i s-au scăldat.



-,,Oh, tu știi de bună seamă,
Că din suflet îl iubesc
Și tu știi că pătimesc
Pentru Sandru, dragă mamă !
Cît de cu iubiri mă cheamă
Sufletul, să mi-l fac steag
Pentru Sandru : cîte trag
                 Pentru Sandru !
El abia-i un copilandru,
Vai, dar cît îmi e de drag !



Cînd în sat pornește hora,
El mă jură p-un inel,
Să-mi țin ochii tot la el -
Și, ca fratele și sora,
Noi în ciuda tuturora
Stăm cu glume, rîzători
Pînă-n noapte ; și din zori
Pînă-n noapte,
Purtăm vorbe tot în șoapte -
Nu mi-l las, să mă omori !



Vai, ș-aseară în șezătoare
El de mine s-a ferit,
Mamă ! Parcă-i otrăvit,
Ori drăguță alta are !
Tot rîdea cu fiecare,
Numai mie nu-mi rîdea
Vesel dînsul ; povestea
                Vesel dînsul,
Pe cînd mie-n taină plînsul
Brîu din inimă-mi rupea.



Tot așa o seară-ntreagă
Numai cu străine-a stat
Și făcea cu ele sfat, -
Și da semne să-nțeleagă
Că lui Nina nu i-e dragă !
Iar eu, mamă, suspinînd
Stam pe laiț ; tremurînd
              Stam pe laiț,
Mai la foc, mai la opaiț
Ochilor de lucru dînd.



Dar dușmancele-s, măicuță,
Tot dușmance cum văd eu ;
Căci șsiind năcazul meu,
Mi-a zis Fira lui Sulcină :
...Ce ți-ai pus de gînd tu, Nină ?
Poate-n rîs te-a supărat
Sandru doară ? te-a lăsat
                     Sandru doară ?
De, dar taci tu, surioară,
Că mai sînt feciori în sat...



Oh, și Sandru, Doamne sfinte !
El care de alte dăți,
Ar fi smicurit bucăți
P-acel om cu-așa cuvinte,
Tot rîdea ca scos din minte,
Și-n batjocură privea
Lung la mine ; ochi ținea
                  Lung la mine
Și cotind fete străine,
Pricina de rîs făcea.




Mamă, pentru ce se ține
Sandru chiar așa-nținat ?
Știu că nu-i el de-mpărat !
De ce-și bate jot de mină ?
Dacă-i place oarecine,
Mai frumoasă de-a dorit,
Las' să-i placă ; de-i orbit
                  Las' să-i placă,
Dar, de-am fost fată săracă,
Pentru ce m-a amăgit ?




Așa-i mamă, oare-n țară,
Tot așa-i în orice loc ?
Dragostea-i numai de joc ?
Sînt sătulă de joc dară !''
Și plîngea cu jale-amară
Și ținea privirea-n jos
Tot întruna ; dureros
                  Tot întruna
Vărsa lacrimi, cînd luna
Răsărea de dup-un dos.



-,,Bată-l crucea, că s-arată !
Vai de mine ! ceasul-rău !
Ne ferească Dumnezeu !''
Strigă mă-sa-nspăimîntată,
Și privește lung la fată,
Lung, căci fata-ngălbenea
Tot mai tare ;
Pumnii ; mă-sa-n rugare
Pe toți sfinții miluia.



Dar copila hohotește ;
Lasă caier, lasă fus.
Veselă s-aruncă-n sus
Și tot cîntă și horește
Și la mă-sa lung privește.
-,,Hei pe mine m-au hrănit
Ceasuri-rele ; m-au iubit
                Ceasuri-rele...''
::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
Pentru doruri tinerele,
Multe fete-au-nebunit !



                                                                                  13 iunie 1888

Poezia Preot Și Filosof de Mihai Eminescu

PREOT ȘI FILOSOF



Căci n-avem sfinții voștri, voi ne mustrați, preoți,
Deși de-a voastră tagmă suntem și noi cu toți...
Și nouă vînătoarea de aur și mărire
Ne-nsamnă-n astă lume a Răului domnire.
Și nouă-nghesuirea pe drumul spre plăcere
În suflet naște scîrbă și inimei durere.
Și noi simțim că suntem copii nimicniciei,
Nefericiri zvîrlite în brazdele veciei...
Și sufletu-ne-n tremur ca marea se așterne,
Tăiat fiind de nava durerilor eterne ,
Ca unde trecătoare a mării cei albastre,
Dorința noastră, spuma nimicniciei noastre.


Și noi avem o lege - deși nu Dumnezeu -
Simțim că Universu-l purtăm și prea ni-i greu :
Știm a fi strănepoții acelui vechi păcat,
Ce semenția Cain în lume-o a creat.
De n-o-mbrăcăm în pilde, e semn c-am înțeles,
Că-n noi este credință, ce-n alții e eres.
Căci eretic tiranul, ce Crucii se închină
Cînd oardele-i barbare duc moarte și ruină.
În van cu mînă uscate se roagă, țiind strana,
Deasupra lui cu aripi întinse stă Satana.
Degeaba lîngă patu-i alături stă sicriul
Cînd gloanțele-i pe lume au tot întins pustiul.
Ce Dumnezeu e-acela care-ar putea să-l ierte
Că țări întregi schimbat-au în întinsori deșerte ?
Și eretic e-acela ce rasa v-o sărută
Cînd ura-n a lui suflet, de veche, e stătută ?
În van cercați a-i drege căci răi rămîn de-a valma
Și trebuie ca soarta să-i spulbere cu palma,
Din visul să-i trezească, cu care-i înconjoară
Demonul lumii-acețtei - comedia-i bizară.



Nu ne mustrați ! Noi suntem de cei cu-auzul fin
Și pricepurăm șoapta misterului divin.
Urmați în calea voastră mulțimii de absurzi
Și compuneți simfonii și imnuri pentru surzi,
Ascuteți adevărul în idoli, pietre, lemn,
Căci oamenilor zilei sublimul adevăr -
Ce voi spuneți în pilde, iar noi l-avem din cer.

Poezia Preot Și Filosof de Mihai Eminescu

PREOT ȘI FILOSOF



Căci n-avem sfinții voștri, voi ne mustrați, preoți,
Deși de-a voastră tagmă suntem și noi cu toți...
Și nouă vînătoarea de aur și mărire
Ne-nsamnă-n astă lume a Răului domnire.
Și nouă-nghesuirea pe drumul spre plăcere
În suflet naște scîrbă și inimei durere.
Și noi simțim că suntem copii nimicniciei,
Nefericiri zvîrlite în brazdele veciei...
Și sufletu-ne-n tremur ca marea se așterne,
Tăiat fiind de nava durerilor eterne ,
Ca unde trecătoare a mării cei albastre,
Dorința noastră, spuma nimicniciei noastre.


Și noi avem o lege - deși nu Dumnezeu -
Simțim că Universu-l purtăm și prea ni-i greu :
Știm a fi strănepoții acelui vechi păcat,
Ce semenția Cain în lume-o a creat.
De n-o-mbrăcăm în pilde, e semn c-am înțeles,
Că-n noi este credință, ce-n alții e eres.
Căci eretic tiranul, ce Crucii se închină
Cînd oardele-i barbare duc moarte și ruină.
În van cu mînă uscate se roagă, țiind strana,
Deasupra lui cu aripi întinse stă Satana.
Degeaba lîngă patu-i alături stă sicriul
Cînd gloanțele-i pe lume au tot întins pustiul.
Ce Dumnezeu e-acela care-ar putea să-l ierte
Că țări întregi schimbat-au în întinsori deșerte ?
Și eretic e-acela ce rasa v-o sărută
Cînd ura-n a lui suflet, de veche, e stătută ?
În van cercați a-i drege căci răi rămîn de-a valma
Și trebuie ca soarta să-i spulbere cu palma,
Din visul să-i trezească, cu care-i înconjoară
Demonul lumii-acețtei - comedia-i bizară.



Nu ne mustrați ! Noi suntem de cei cu-auzul fin
Și pricepurăm șoapta misterului divin.
Urmați în calea voastră mulțimii de absurzi
Și compuneți simfonii și imnuri pentru surzi,
Ascuteți adevărul în idoli, pietre, lemn,
Căci oamenilor zilei sublimul adevăr -
Ce voi spuneți în pilde, iar noi l-avem din cer.