Poezia Preot Și Filosof de Mihai Eminescu

PREOT ȘI FILOSOF



Căci n-avem sfinții voștri, voi ne mustrați, preoți,
Deși de-a voastră tagmă suntem și noi cu toți...
Și nouă vînătoarea de aur și mărire
Ne-nsamnă-n astă lume a Răului domnire.
Și nouă-nghesuirea pe drumul spre plăcere
În suflet naște scîrbă și inimei durere.
Și noi simțim că suntem copii nimicniciei,
Nefericiri zvîrlite în brazdele veciei...
Și sufletu-ne-n tremur ca marea se așterne,
Tăiat fiind de nava durerilor eterne ,
Ca unde trecătoare a mării cei albastre,
Dorința noastră, spuma nimicniciei noastre.


Și noi avem o lege - deși nu Dumnezeu -
Simțim că Universu-l purtăm și prea ni-i greu :
Știm a fi strănepoții acelui vechi păcat,
Ce semenția Cain în lume-o a creat.
De n-o-mbrăcăm în pilde, e semn c-am înțeles,
Că-n noi este credință, ce-n alții e eres.
Căci eretic tiranul, ce Crucii se închină
Cînd oardele-i barbare duc moarte și ruină.
În van cu mînă uscate se roagă, țiind strana,
Deasupra lui cu aripi întinse stă Satana.
Degeaba lîngă patu-i alături stă sicriul
Cînd gloanțele-i pe lume au tot întins pustiul.
Ce Dumnezeu e-acela care-ar putea să-l ierte
Că țări întregi schimbat-au în întinsori deșerte ?
Și eretic e-acela ce rasa v-o sărută
Cînd ura-n a lui suflet, de veche, e stătută ?
În van cercați a-i drege căci răi rămîn de-a valma
Și trebuie ca soarta să-i spulbere cu palma,
Din visul să-i trezească, cu care-i înconjoară
Demonul lumii-acețtei - comedia-i bizară.



Nu ne mustrați ! Noi suntem de cei cu-auzul fin
Și pricepurăm șoapta misterului divin.
Urmați în calea voastră mulțimii de absurzi
Și compuneți simfonii și imnuri pentru surzi,
Ascuteți adevărul în idoli, pietre, lemn,
Căci oamenilor zilei sublimul adevăr -
Ce voi spuneți în pilde, iar noi l-avem din cer.