poezia Graiul Neamului (din Lectura ) de George Coșbuc

    GRAIUL NEAMULUI


„Fie-a voastră-ntreagă țară,
Și de cereți, vă mai dăm,
Numai dași-ne voi graiul
Neamului” - și se sculară
Să ne vremuiască traiul
Cîți dușmani aveam pe lume!
Graiul ni-l cereau anume,
Să-l lăsăm!


Dar nestrămutați strămoșii
Tot cu arma-n mîni au stat:
Au văzut și munți de oase,
Și de sânge râuri roșii,
Dar din țara lor nu-i scoase
Nici potop și nici furtună.
Graiul lor de voie bună
Nu l-au dat!


Astăzi stăm și noi la pândă,
Graiul vechi să-l apărăm;
Dar pe-ascuns dușmaniicată
Să ni-l fure, să ni-l vândă.
Dacă-n vreme tulburată
Nu ne-am dat noi graiul țării,
Azi, în ziua deșteptării,
Cum să-l dăm?


Repezi trec cu vifor anii,
Ispitind puterea ta,
Neam romîn! Cu ură mare
Vor căta mereu dușmanii
Graiul român pirzare;
Dar să piară ei cu toții;
Dar să piară ei cu toții;
Nu l-am dat, și nici nepoții
Nu-l vor da!