Poezia Munții de Nichita Stănescu

MUNȚII



Bătură în zăpadă lupii
cu pas înfipt, talanți și rupii
în ceasul ăsta, cînd nu știe
noptirea-n crenge să se împle
Îmi urlă lupii-ncinși sub tîmple
ceas sîngeros de haiducie
Muierea mea cernită-n plete
hai, dă-mi paharul plin : mi-e sete !
Strămoșii se rostesc în mine
cu sfîrcul aspru-al munților,
tînjit și ars în ochii lor
cu doine prăvălite-n vine...



Pieptiș ferelnic, drept, pe lături,
în stînca linsă de omături
tot urcă, urcă amărui
și mersul singur se ogoaie
legat de mîini și de țurloaie
cu funiile vîntului



Păroși, înnegurați și goi
încremenesc așa, șuvoi.
la pieptul dur al sfintei doici,
cu scoici în el și ierburi multe,
căzuți în brînci să mai asculte
odată, mările în scoici...



                                            scrisă vineri 12 August 1955