Poezia Tu Mă Privești Cu Marii Ochii... de Mihai Eminescu

TU MĂ PRIVEȘTI CU MARII OCHII...


Tu mă privești cu marii ochi, cuminte ;
Te văd mișcînd încet a tale buze,
Șoptind ca-n vis la triste, dulci cuvinte.


Urechea mea pîndește să le-auză
- Abia-nțelese, pline de-nțelese -
Cum ascultau poeții vechi de muză.


În ochii tăi citeam atît eres,
Atîta dulce-a patimei durere,
Că-n suflet toat-o am cules.


Vorbirea ta mi-i lamira de miere,
În ochii tăi de visuri e un chaos,
Și-atît amor c-auzi pîn` și-n tăcere.


Frumosul chip în voluptos repaos
Pătruns-au trist și dulce în cîntare-mi.
Ființa ta gîndirii-mi am adaos.


Căci numai tu trăiești în cugetare-mi.
A ta-i viața mea, al tău poemul,
Cum le inspiri tu poți să le sfaremi.


Nu crede tu că eu sunt cuiva emul
Cînd cîntul meu se-mbracă fel de fel :
Ici în terține suspinînd, vedemu-l,


Dincolo el oftează în gazel,
Același e, deși mereu se schimbă,
De tine-i plin, tine-mi zice el...


Alege forme dulci din orice limbă :
Acuma-l vezi îmblînd cărare dreaptă,
Acum pe-a lui Firduși cale strîmbă.


Dar orișicînd el alta nu așteaptă
Decît ca ție, suflete, să-ți placă,
Tu să-l aprobi cu gura înțeleaptă.


În mii costume astfel se îmbracă,
Și ca s-atragă dulcea ta zîmbire
Minuni, de vrei, sărmanul o să facă...


Ș-acuma-l vezi, cu-a lor ademenire
L-au dus pe-alături dulcile terține,
Uitînd ce-a vrut să-ți spuie-n aste șire.


Au vrut să-ți spuie că e plin de tine,
Că de-al tău farmec ritmul său foiește,
C-a sale gînduri de zîmbiri sunt pline


Ș-astfel pe mine el mă stăpînește...
Adună-n versuri ale mele zile
Și-n strofe le-a legat grădinerește,


În poala ta zvîrlind aceste file.