Poezia Terține de Mihai Eminescu

  


                TERȚINE


Tinzîndu-ți mîna o priveai cuminte,
Mișcai zîmbind a tale roșii buze,
Șoptind încet, ca-n vis, la dulci cuvinte.


Urechea mea pîndea să le auză
- Abia-nțelese, pline de-nțeles -
Cum ascultau poeții vechi de muză.


Și-n ochii tăi citeam atît eres,
Atîta dulce-a patimei durere,
Că-n al meu suflet toat-o am cules.


A vorbei tale  lamură de miere,
Al gîndurilor visătorul chaos,
Al tău surîs precum ș-a ta tăcere


Și chipul tău în voluptos repaos
Pătruns-au toate limpede-n cîntare-mi,
Cînd al tău suflet mie l-ai adaos.


Stăpînă, ești pe gîndu-mi și suflare-mi,
Și-acesta cînt, ce gata-acum vedemu-l,
Tu poți să-l ții și numai tu să-l sfaremi.


De-ngădui tu ca eu să-nchin poemul,
Precum viața mea și-am închinat-o,
Disprețui hula orișicărui emul :


Primește-l dar c-un zîmbet - adorato !