Poezia Flacăra Păzită de Tudor Arghezi

FLACĂRA PĂZITĂ




La flacăra, păzită să nu ți-o fure vîntul,
Te ispitea comoara ce ți-o dădea pămîntul.
Ascunsă-ntr-o firidă de piatră și-ncuiată,
Ea trebuia scobită adînc și dezgropată,
Și àpoi fiecărei frănturi de giuvaer
Să-i spargi era nevoie și doagele de fier.
Îți trebuia răbdare, credință ți puture,
Să-nlături așternutul de pături de mistere.
Dar cum să zmulgi comoara pe care-ai flmînzit
Tăcerii cetluite cu lespezi de granit ?
Și cum putea clădirea veciei s-o răstoarne
Plăpînda ta făptură, de-abia-nchegată-n carne,
Cînd tainele și somnul lăuntrice, vecine,
Se plelungeau din ocna pămîntului și-n tine ?
Era întîi nevoie să te pătrunzi că nu
Le birui neclintirea, de nu te-nvingi și tu.

Poezia Flacăra Păzită de Tudor Arghezi

FLACĂRA PĂZITĂ




La flacăra, păzită să nu ți-o fure vîntul,
Te ispitea comoara ce ți-o dădea pămîntul.
Ascunsă-ntr-o firidă de piatră și-ncuiată,
Ea trebuia scobită adînc și dezgropată,
Și àpoi fiecărei frănturi de giuvaer
Să-i spargi era nevoie și doagele de fier.
Îți trebuia răbdare, credință ți puture,
Să-nlături așternutul de pături de mistere.
Dar cum să zmulgi comoara pe care-ai flmînzit
Tăcerii cetluite cu lespezi de granit ?
Și cum putea clădirea veciei s-o răstoarne
Plăpînda ta făptură, de-abia-nchegată-n carne,
Cînd tainele și somnul lăuntrice, vecine,
Se plelungeau din ocna pămîntului și-n tine ?
Era întîi nevoie să te pătrunzi că nu
Le birui neclintirea, de nu te-nvingi și tu.

Poezia Ce Șoptești Atît De Tainic... de Mihai Eminescu

CE ȘOPTEȘTI ATÎT DE TAINIC...


Ce șoptești atît de tainic,
Tu, izvor de cînturi dulci ?
Repezind bălaia undă,
Floarea țărmului o smulgi


Și o duci, o duci cu tine,
Vijîind încet pe prund ;
Ale tale unde floare
Cine știind unde-o ascund ?


Astfel trece și viața-mi,
Dar o floare-n valu-i nu e,
Nici nu spun ca tine doru-mi
Nimăruie, nimăruie.


Ci eu trec tăcut ca moartea,
Nu mă uit la vechii munți ;
Scrisă-i soarta mea în creții
Întristatei mele frunți.


Numai colo unde teiul
Lasă floarea-i la pămînt,
Eu încep să mișc din buze
Și trimit cuvinte-n vînt.


Vis nebun, deșarte vorbe !
Floarea cade, rece cîntu-i
Și eu știu numai atîta
C-aș dori odat` să mîntui !

Poezia Ce Șoptești Atît De Tainic... de Mihai Eminescu

CE ȘOPTEȘTI ATÎT DE TAINIC...


Ce șoptești atît de tainic,
Tu, izvor de cînturi dulci ?
Repezind bălaia undă,
Floarea țărmului o smulgi


Și o duci, o duci cu tine,
Vijîind încet pe prund ;
Ale tale unde floare
Cine știind unde-o ascund ?


Astfel trece și viața-mi,
Dar o floare-n valu-i nu e,
Nici nu spun ca tine doru-mi
Nimăruie, nimăruie.


Ci eu trec tăcut ca moartea,
Nu mă uit la vechii munți ;
Scrisă-i soarta mea în creții
Întristatei mele frunți.


Numai colo unde teiul
Lasă floarea-i la pămînt,
Eu încep să mișc din buze
Și trimit cuvinte-n vînt.


Vis nebun, deșarte vorbe !
Floarea cade, rece cîntu-i
Și eu știu numai atîta
C-aș dori odat` să mîntui !