Poezia Chemarea Înălțării de Tudor Arghezi

CHEMAREA ÎNĂLȚĂRII




Chemarea înălțării ca spicul se-mplinise.
Tărîmurile toate te așteptau deschise
Și te mutai pe ele în voia ta deplină,
Scăpat de-nțelenirea pe loc și rădăcină.
De-o fire cu țărîna, dar dezlegat de lut,
Ai început o lume din nou de la-nceput.
Strein în pribegie, plăpînd și venetic,
Erai cît fărîma de fulg și de nimic,
O coajă de tărîțe, o țandără, o pleavă.
Bălan și gol, făptura parcă-ți era bolnavă.
Fugar, livid ca melcii, bătut de vremuri rele,
Tu singur rămăseseși pe lume gol la piele,
Cel mai gingàș, mai fraged la trup și oropsit ;
Doar umbra, drept cămașă, pe piept nu ți-a lipsit.
Dihănii în cojoace cu ghiare, colți și coarne,
Pîndeau să te răstoarne :
O lingură de sînge într-un plămăd de carne.
Între clădiri de piscuri, pierdute-n culmi de brumă,
Ivirea ta, Adame, părea să fie-o glumă,
Căci potrivit cu ele și-oriunde te așez
Erai nici cît o boabă de mei ori de orez.
Erai, ca pe-o hlamidă de purpură, o scamă,
Un ac cu borangicul pierdut într-o năframă,
O copcă rătăcită printre frînturi mărunte.
Încă-ncîlcită-n ceață, în cîlți și-n amănunte,
Își și visa nădejdea, dormind, să puie-n jug
Cu vitele pămîntul, cît e de lung, la plug,
Și se ivi, odată cu omul slobod, munca.
Din pravila ei aspiră, el își făcu porunca
De fiecare clipă, simțind întîi, cu frică,
În el nebănuite puteri că se ridică.

Poezia Balta de Vasile Alecsandri

              BALTA


Aerul e viu și proaspăt!... el trezeşte și învie
Peptul, inimia și ochii peste carii lin adie.
Balta-n aburi se ascunde sub un văl misterios,
Aşteptând voiosul soare ca pe-un mire luminos.



Ceru-n zare se roşeşte; mii de vrăbii deşteptate
Ciripesc şi se alungă pe girezi netrierate.
Balta vesel clocoteşte de-un concert asurzitor,
Şi din ochiuri se înalţă cârd de raţe ca un nor.


                   
Printre stuhul ce se mişcă iată-o luntre vânătoare!
Şerpii lungi se-ncolăcează sub a nufărilor floare;
Raţele prin muşunoaie dupa trestii se ascund,
Şi pe sus nagâţii ţipă, lişiţele dau în fund.



Răspândind fiori de moarte, luntrea cea de arme plină
Când la umbră se doseşte, când s-arată la lumină;
Iar pe mal, în liniştire, un bătlan, păşind încet,
Zice: ,,Nu-i peirea lumei... vânătorul e poet!"

Poezia Pe Drum de Tudor Arghezi

PE DRUM



De-atunci încoace, focul străin a fost să-nceapă
o vîrstă hotărîtă în țara ta de apă,
Ai logodit văpaia cu apele-n viitoare,
Să mîne sumedenii de mori și de cuptoare.
Atunci, întîiaș dată s-a deslușit în fum
Că ți-ai croit nainte și-n slăvi alt rost și-un drum.
S-a zguduit văzduhul și răsuna și hăul,
Cînd se-auzi ciocanul zdrobind pe muchi ilăul.
Îți trebuiau potcoave la caii prinși de coamă,
Zăbale, lănci și scuturi de fier și de aramă,
Ca să o-nfrunți cu pieptul primejdia-nvoită
Cu ceasul rău, cu vraja și leneșa ispită.
Tu ai rămas de-atuncea-n răspăr și răzvrătit,
De cîte ori stăpînii și vremea te-au mințit.

Poezia Eu Nu Cred Nici În Iehova de Mihai Eminescu

EU NU CRED NICI ÎN IEHOVA


Eu nu cred nici în Iehova,
Nici Buddha-Sakya-Muni,
Nici în viață, nici în moarte,
Nici în stingere ca unii.


Visuri sunt și unul ș-altul,
Și totuna mi-este mie
De-oi trăi în veci pe lume,
De-oi muri în vecinicie.


Toate-aceste taine sfinte
- Pentru om frînturi de limbă -
În zădar gîndești, căci bîndul,
Zău, nimic în lume schimbă.


Și fiindcă în nimica
Eu nu cred - o, dați-mi pace !
Fac astfel cum mie-mi pare
Și faceți precum vă place.


Nu mă-ncîntați nici cu clasici,
Nici cu stil curat și antic -
Toate-mi sunt de-o potrivă,
Eu rămîn ce-am fost : romantic.