Poezia Paris de Octavian Goga

         PARIS

               I

La geam îmi cîntă-n ritmuri cadențate
Haotica Parisului năvală,
Cînd o ascult în goana-i triumfală,
Simt inima pămîntului cum bate.



Ca pe-un ostaș înfrînt de oboseală
M-a biruit năpraznica cetate,
Drumeț orbit de flăcări nevisate,
Îmi plimb prin ea umila mea sfială.




De-acum sunt robul mîndrei metropole,
În suflet simt cum crește-ntr-una zvonul
Din preajma auritelor cupole.




Dar nopțile, cînd umbre moi se lasă
Și-n jur de mine urlă Babilonul,
Eu mă visez în sat la noi, acasă...


                 ZIUA

                     II

În zorii albi, senină dimineață,
Tu-mi pari o fată mîndră de la țară,
Venită la oraș întîia oară,
Cu gînd curat, și rumenă la față.



Te prinde însă-n blestemata-i gheară,
Ta zbuciumă vîrtejul de viață,
Din mii de guri minciuna lui te-nvață,
Stropindu-te cu tină și ocară...




Insulte cad, batjocura te arde,
La orice pas culegi o nouă vină
În rătăcirea ta pe bulevarde.



Așa pe rînd te-ntuneci și, spre sară,
De praf, de fum și de păcate plină,
Tu te prăvăli sfîrșită și... murdară...






                                                                                        1 Oct. 1912

Poezia Suave Qui Peut (variantă) de Mihai Eminescu

     SUAVE QUI PEUT
             (variantă)


Albumul tău e un salon  în care
S-adună fel de fel de lume multă
Și fiecine așaz-o foaie smultă
Din viața sa, în versuri răbdoare.


Acum dorești cu pana ne-a incultă
Și eu să trec prin mîndra adunare?
Dar ea de-amicii tăi sfială are
Și de-oi vorbi, au cine mă ascultă?


Spre-a-ți aminti trecutele petreceri
Condeiu-n mînă tu mi-l pui cu sila.
De la oricare-un snop de fraze seceri,


Apoi le răsfoiești filă cu filă.
Viclean te bucuri de-ale noastre-ntrceri,
Privind în vrav prostia imobilă.

Poezia Albumul de Mihai Eminescu

               ALBUMUL


Albumul? Bal mascat cu lume multă,
În care toți pe sus își poartă nasul,
Disimulîndu-și mutra, gîndul, glasul...
Cu toți vorbesc și nimeni nu ascultă.


Și eu intrai. Mă vezi rărindu-mi pasul.
Un vers încerc cu pana mea incultă.
Pe masa ta așez o foaie smultă,
Ce de cînd e nici n-a Parnasul.


Spre-a-ți aminti trecutele petreri,
Condeiu-n mînă tu mi-l pui cu silă.
De la oricine-un snop de paie seceri,


Apoi te uiți rîzînd la cîte-o filă:
Viclean te bucuri de-ale noastre-ntreceri,
Privind în vrav prostia imobilă.

Fabula Dreptatea Leului de La Fontaine

DREPTATEA LEULUI



Pe vremuri, Capra, Oaia și surioara Juncă
s-au însoțit cu Leul - un staroste trufaș -
în obște, la câștiguri și pagube, părtași.
Și Capra, mi se pare, tot iscodind prin luncă,
avu noroc în lanțuri un Cerb frumos să vadă
și le trimise vorbă să-i cheme la prânzare.
Veniră toți. Și Leul îi socoti pe gheare
și împărți în patru, pe loc, întreaga pradă.
- ,,Îia parte - nu e de mirare -
pe drept cuvânt se cade s-o iau eu
                       ca Leu!
A doua - îmi închipui că știe fiecare -
                           e dreptul meu
                       ca dintre toți mai tare.
A treia îmi revine ca viteaz, firește.
Iar dacă de ciozvârta a patra îndrăznește
     măcar să se atingă vrun ortac -
           bucîți îl fac!''