Poezia Vîntul, Sfîrtecat de Boală de Nichita Stănescu

VÎNTUL, SFÎRTECAT DE BOALĂ



Vîntul, sfîrtecat de boală
îmi atîrnă greu în mîini
Plîng și plîng de oboseală
colindînd din cîini în cîini




Și-mi smucesc din colb călcîiul...
Pasule, de ce rămîi ?
Poate-i drumul tău, dintîiul,
ce-ți atîrnă de călcîi




Fălcile cu scrîșnitură
mi le strîng și-n van asud
doar scrîșnitul surd, de ură,
al măselelor l-aud





Nu-i cîntarea cea mlădie
cu vedenii vechi, de mit
...Cîntule de drumeție
te urăsc că ai murit !

Poezia Foaie De Jurnal de Nichita Stănescu

FOAIE DE JURNAL



În fiecare ramură, în fiece trunchi, ți-am clădit cîte-o biserică
dar atîtea ziduri și ziduri în beton te înferică
Copacii sînt din ce în ce mai rari în țara de jos, în țara de sus
și tot nu pricep de ce nu-l mai urăsc pe Isus
Orga privirilor lui s-a frînt în colinde
,,Ne dați, ori nu ne dați, ne dați-ne dați ?''
răsună, se-ntinde
Dar pe străzi nu mai este nici iarnă, nici vară,
oamenii își poartă surîsul ca pe o povară
În fiecare ramură goală ți-am clădit cîte-o biserică,
- un cuib al păsărilor ce se întorc, se-ntunerică
Dar au crescut zidurile de beton și furnalele 'nalte și grele
proptind cerul cu îngeri, de ele
Peste noapte veniră și mîinile lui Isus și mă mîngîiau
Poate că strigasem smintit : ,,Închină-te, închină-te !''
Dar nu mă auziră, sau poate că nu mai erau
cînd m-am trezit, cu coastele se sub inimă vinete


Dați-mi brazi tineri ! Doi brazi tineri ! n-auziți cum vă spun ?
Nu, nu atît de mari, nu vreau pom de crăciun
Vreau brazi tineri, fără munți, fără soartă,
s-aud zgomotul cuielor, cînd au să-mi bată în poartă !

Poezia Luptă Și Război de Tudor Arghezi

                LUPTĂ ȘI RĂZBOI



Tu, pentru stîrpitura cu-o slujbă peste oale,
Iei temnița și ocna Prea-Înălțimii-Sale,
El caută război.
Războiu-i  pentru trîntori, iar lupta-i pentru noi.
Războiul te mînjește, dar lupta-i datorie,
Sănu adormi pe-o coajă de pîine și-o simbrie.
Cumplita răzbunare, dintr-alt război rămasă,
O ia cu el oșteanul și-o zgîndară acasă,
Pînă-și încinge spada din nou, cînd se deșteaptă
Mînia potolită, sau dreaptă sau nedreaptă,
Dar ațîțată totuș, în vrajbă de străin,
De slugile alese cu leafă și tain,
De nu se-adună-n voie popor lîngă popor,
Trecînd, la-nvierșunare, și peste hoitul lor,
Atunci, războiul lumii, purtat între nebuni,
Îl vor răbda o dată la cîte șase luni,
Precum i se năzare
Nebunului mai mare,
Și, secerat de oameni, pămîntul, ca de-o boală,
Va spînzura la urmă,-n văzduhuri, tidvă goală,
Și nimeni, nicăirea, ce-a fost n-o să mai știe,
Cînd țările-ngropate vor fi niște sicrie.

Poezia Jale de Tudor Arghezi

                    JALE



Deci, mi-ai ucis copiii, și ți-am ucis părinții.
De ce ? Fără pedeapsă ? De dragul suferinții ?
Ne-a luat pe sus cu steaguri, din liniște și muncă,
De la cazma și pluguri, deodată, o poruncă.
Cu tobele nainte, mergeam ca la paradă,
Cu pajura pe steaguri, o pasăre de pradă.
Încă săraci, noi ceștia, cîrpeam odinioară,
Pe un ștergar cu coadă, ce-aveam și noi, o cioară,
Și dincolo de Milcov, un cap de bou blajin,
Pe-ntinderea de stambă, pe băț, de un arșin.
Acum, ne lua vulturul din țărînă,cu el
În falduri de mătase, cu ghiara de oțel.
Noi am plecat ca orbii, cu sufletul la gură,
Cîntînd,tot din poruncă, zvîcniri de-ndemn și ură.
Pe la sfîrșitul de vară,
Ne-am întîlnit cu moartea la capăul de țară.
Acum, în locul nostru, oștire cu oștire,
Stau două cimitire.
Din ce-a fost nebunie bolnavă, ne fu scris
Să ne rămîie-n casă tot un coșciug închis.
În fiecare noapte, simțim cu noi în pat
Cîte un mort culcat.
Nou, cimitirul nostru, de-acolo se întinde
Încoace, pretutindeni - și-n suflete, morminte.
Ce-i fi pierdut tu nu știu nici cît se mai cunoaște,
Dar sufletele noastre sînt boltnițe de moaște.
Icoanele-n părete sînt chipuri de părinți
Trecute-n carne veche și palidă de sfinți.
Mai un război de-a surda, pribeag sau într-adins,
Și vatra ni se sfarmă, și neamul ni s-a stins.