Poezia Furtună de Lucian Blaga

  FURTUNĂ  ( 1944 )



Și ani și luni
și iarăși ani nimic nu s-a-nchegat.
Fără-nvetare, sub tenebre, marea
frămîntîndu-se a cutropi liman și plaje.
Și tunete sub zare necerească
s-au ridicat din adîncimi.




Și luni și ani
și iarăși luni văzduhul a fost plin - de-un freamăt
ca de cohorte-naintînd pe sarcofage.
Rumoarea-acum se-mprăștie
și curți albatre se-aleg deasupra în senin.
Răzleții, norii, ce au rămas, se duc se-odihnească,
Să fim noi doi, întîii, cari ieșim, după tumultul stins,
pe țărm ! Întîii, care lăsăm
pe maluri în nisipul pur o urmă.
Întîii, cari ne bucurăm, că luna parcă într-adins
ne dăruie-n acest ținut de liniști
un contur și-o umbră.

Poezia Pod Peste Mureș de Lucian Blaga

POD PESTE MUREȘ




La vad, un pod de lemn, cu coperișul de șindrilă,
lung-cît o uliță de sat,
se-ntinde peste Mureș. Mal vrea la mal în veci să lege.
Astfel țara moștenitu-l-a din leat.





Își au mărețele-ntîmplări și lucruri cîntăreții lor,
dar podului îi cîntă numai apa, ce subt el se-ndeasă,
despre toți și toate-i cîntă, cîte au trecut
pe el ca prontr-o casă, lungă dreaptă casă,




Oști trecură-n veac pe-aci, și Radu cel Frumos,
roți ferecate, roibi domnești, comori și lacrimi,
moți cu ciubare, turme, vînturi,
răpuși și-nvingători, stindarde, patimi.




Pe toți și toate-n nopți, cînd vîlvele se bat,
îi poți vedea-n lumini de-o clipă încă,
așa cum ceasul, de pe-un țărm mutîndu-i,
i-a mîntuit spre celălalt peste vîltoare-adîncă.




Dar ce liniște-i acum la vad ! Ce trează-amiază !
Prin istorie adie doar miros de otravă.
Subt pod un șarpe se sorește, lung și nemișcat.
ca-ntr-o emblemă rară, de străveche slavă.

Poezia Înviere de Lucian Blaga

ÎNVIERE



În azur se simt întoarceri.
Vînăt fum de vreascuri ude
S-a întins în tot orașul.
Undeva un zbor s-aude.




Sus cocorii desfășoară
Ieroglife din Egipet.
Dacă tîlcul l-am pricepe
Inima ar da un țipet.





 În copaci, prin vechi coroane,
Seve urcă în artere :
S-ar părea că-n țevi de orgă
Sui slavă de-nviere.




Muguri fragezi sfarmă scoarța,
Solzi și platoșe, găoace.
Grav, miracolul ne miră
Cum începe, cum se face.





Fiecare sămînță-naltă
De pe un mormînt o piatră.
Suferința are-un cîntec
Și nădejdea are-o vatră.

Poezia Corn De Vînătoare de Lucian Blaga

CORN DE VÎNĂTOARE




Subt o geană de dumbravă
sparg mistreții luncile.
Cornul sună, cînii latră,
ăuie speluncile.
Vino și tu. Vînătoarea
drum deschidă-ne pe gînd,
spre arhaice izvoare
și spre evul de argint.




Vom lăsa în urma noastră
cugetul, cetățile.
Și-om stîrni din așternuturi
roșii vietățile.
Veverița coada lungă,
sare ca o flacără.
S-a purces prin plai alaiul,
sulițele scapără.





Chiotind se țin godacii
către iezere și stînci,
unde jneapănul se-ntinde
cățărîndu-se pe brînci.
În Arcadia de brume
țapii negri-s fără griji,
își ridică numai capul
cînd din fundul văii strigi.





Sîngelui i s-or deschide
prin pădurile lăcatele.
De pe frunți de cerbi, din coarne,
Sus, la capătul baladei,
arși de sete fără leac,
încorda-ne-vom săgeata
după nori - prin vînt de veac.