Poezia Aducînd Cîntări Mulțime de Mihai Eminescu

ADUCÎND CÎNTĂRI MULȚIME


Aducîcînd cîntări mulțime
Și mai bune și mai rele,
Mă întreb cu îndoială
Cine caută la ele ?


Ctă cei ce noaptea, ziua,
Își muncesc sărmana minte -
Plebea multe știutoare
Pentru pîne, pentru linte ?


Sau cei ce păzesc cîntarul
A dreptății, dragă Doamne,
Ce la domni sărută mîna
Ș-altceva încă la doamne ?


Sau acei care-și pun osul
Carul statului de-l mișcă ?
Ah, prea știi mai dinainte
Tot ce-i doare și ce-i pișcă.


Eu nu pot să le dau lefuri,
Nici onori, nici pensiune.
Nu-s în stare nici să judec
Merite pentru națiune.


Toți acei ce-n astă lume
Vor ceva... mă lese-n pace,
Eu nu voi nimic, nimica,
Decît pace, pace, pace.


Și de-or trece pe-aste șiruri
Ochii cei cuminți de fată
Sau a junelui privire
De visare ingrecată,


De vor trece într-o viață
Doruri multe-ndefinite :
Or privi sub flori albastre
Aste pagine citite


Și dureri scînteitoare
Și tablouri înfocate
Vor pătrunde tremurînde
Aste suflete curate.


Da, la voi se-ndreaptă cartea-mi,
La voi inimi cu aripe.
Ah, lăsați ca să vă ducă
Pe-altă lume-n două clipe.

Poezia Bismarqueuri De Falsă Marcă de Mihai Eminescu

BISMARQUEURI DE FALSĂ MARCĂ


Bismarqueuri de falsă marcă,
Mie-mi parte cum că, parcă
De iubirea nemțărimei
Nici un rău nu vă înțarcă.
În zădar Alsasul, Posen,
Cu-a lor stare vă încarcă
Ochii voștri, să pricepeți
Unde dece-a țării barcă
Și ce rău ne prorocește
A cobirei neagră țarcă.
Voi ne duceți spre peire,
Bismarqueuri de falsă marcă.
Escelența, bezedeaua
Cu mîndrie poartă steaua
Ce cu stimă i-a fost dată
C-a putut a fi licheaua...
Ci în loc de ștreangul care
Se cădea, i-au dat cordeaua
Căci nevasta-i pentru-o tîrlă
De cătane fu cățeaua ;
În zădar cu-a lor mîndrie
Tu îngreuni canapeaua,
Crezi că lumea ta admiră
Cînd colinzi în lung șoseaua ;
În zădar mai taie mutre
Serioase mascaraua,
Cu blazoane-nchipuite
Ș-a împodobit cupeaua.
Știm ce-aramă este-ntr-însul
Și-i cunoaștem  noi taraua.
`N-alte țări e-onoare mare
Decorația și steaua.
Dar ce merite-are dînsul
Escelența, bezedeaua ?
E o carte măsluită
Toată viața lui, licheaua,
Și noi știm ce însemnează
De pe pieptu-i tinicheaua.

Poezia A Fost Odat-un Cîntăreț de Mihai Eminescu

A FOST-UN CÎNTĂRȚ


A fost odat-un cîntăreț,
Frumos și simțitor.
Cîntat-a-ntr-un castel măreț
La masa regelui.


Frumoasă fată el avea
Cum nu s-a pomenit,
Cu ochi albaștri rîzători,
Cu părul aurit.


Și cîntărețul o iubi
Și sara prin grădini
Cînd luna tainic străluci
I-o spuse tremurînd.


Ea-l ascultă și-i zise-atunci
Cu glasul apăsat :
- În veci nu pot să fiu a ta,
De n-ăi fi împărat.


Și el s-a dus ș-a răscolit
Popoare, țări întregi,
Sfărmat-a antice cetăți,
Zdrobit-au mîndri regi


Și i-au supus și i-au silit
Să-l aibă împărat.
Unii d-iubire-l ascultau,
Alții de frică iar.


Atunci s-a dus colo, colo,
La cel castel măreț,
Unde ca luna-i străluci
Amoru-adînc și drag.


Dar vai ! cînd intră-n salete
Mărețe, nalte, reci,
Pe-un sarcofag întins, văzu
Copila ce-a iubit.


Ca ceara palidă era
Și, moale, părul blond
Sta resfirat, amestecat
Cu aurul vergin.


Și preoți tainic murmurau
Adînce rugăciuni
Și clopote se auzeau
Vuind încet și lin.


„Atît de mult am suferit
Dureri, mărirea gre
Și astfel toate s-a sfîrșit
Și-ntreb : de ce ? de ce ?”


Ea auzise cum că el
Murise-n bătălii
Și de durere ea s-a stins
Ca floarea-n vijelii.

Poezia Cîntec De Nuntă de Mihai Eminescu

      CÎNTEC DE NUNTĂ

       Hochzeitlied de Goethe


Ce-odat` locuit-a castelul,
Azi cînd un nepot al fericelui moșneag
Îl face pe însurățelul.
Fusese acela în sfîntul război,
C-onoare luptase prin multe nevoi ;
De pe cal cînd se dete întors înapoi,
Găsi cetățuia lui susă -
Dar slugile, averile dusă.


Acum, conțișorule, acasă că-mi ești...
Dar afli mai rău cele toate,
Căci vînturile trec neoprit prin ferești
Și vin prin odăile toate.
În noaptea de toamnă ce-ar fi de făcut ?
Ah /1multe de-aceste mai rău le-am trecut.
Vede-se-va mîne ce-ar mai fi de făcut.
Deci iute, în luna bălaie,
În vechiul crevat și în paie.


Și cum el voie-i așa ațipea,
Sub pat se mișca ceva pare.
Guzanul foșnească oricît și va vre...
De-ar ave vo fărmioară, cum n-are !
Dar iute !-un pitic se arată deodat`.
C-a lampei lumină el e spițelat.
Cu mutra lui gravă de-orator încercat
La picioarele contelui vine,
Ce nu doarme, să doarmă voire-ar !


Permisu-ne-am sărbători aici sus
De cînd părăsiși aste sale
Și cînd te credeam îndepărtate-ncă dus,
Gîndeam să petrecem încale,
Și dacă dai voie și nu te înfrici
Petrece-or în gură-îndemnă, pitici,
`N-onoarea miresei bogate și mici.
Iar contele-n visu-i răspunde :
Serviți-vă numai orunde.


Și ies trei călări ce se mișcă ușor,
Ei stătuse sub pat pîn-aice.
Le-urmează un cor cîntător-sunător
De chipuri posace și mice.
Și car dupăăăă car ce-s cu toate de rînd
De-ți trece vederea ș-auzul văzînd,
Cum este-n castele regilor rînd.
În cîruța aurită în fine
Mireasa cu oaspeții vine.


Ș-aleargă cu toții acuma-n galop
Să-și aleagă în sală locșorul.
La-nvîrlit și la valț și la veselul hop
Își alege oricare odorul.
Ș-acum țiuie, scripcăie, sun zurăind
Se rotesc și foșnesc, șușăiesc șfîrîind,
Țistăiesc, poșpăiesc, șoptesc, zbîrnîind.
Conțișorul privește și sigur
El crede că zace în friguri.


Ș-acum clappai și dappai și rappai, așe
De laiți, scaune, mese.
La masa cea mare oricare ar vre
Să stea lîngă puicele-alese.
Ș-aduc cîrnăciorii, jamboanele mici
Și păsări și pești și fripture pitici
Și vinul înconjură mesele mici,
Și vuiesc, gălăgesc pîn` dispare
Întreag-arătare-n cîntare.


Vreți ce s-a-ntîmplat mai departe să zic.
Să tacă-atunci zvon și cîntare :
Ce-atît de gentil el văzuse în mic
I s-a dat ș-a gustat el în mare.
Și trîmbițe, sunet, cîntări, tărăboi
Și căruți, călăreți, de mireasă convoi,
Ei vin și s-arăt și se pleacă la noi :
Oameni mulți și-n voia lor bună -
Așa fu și va fi totdeauna.