Poezia Aducînd Cîntări Mulțime de Mihai Eminescu

ADUCÎND CÎNTĂRI MULȚIME


Aducîcînd cîntări mulțime
Și mai bune și mai rele,
Mă întreb cu îndoială
Cine caută la ele ?


Ctă cei ce noaptea, ziua,
Își muncesc sărmana minte -
Plebea multe știutoare
Pentru pîne, pentru linte ?


Sau cei ce păzesc cîntarul
A dreptății, dragă Doamne,
Ce la domni sărută mîna
Ș-altceva încă la doamne ?


Sau acei care-și pun osul
Carul statului de-l mișcă ?
Ah, prea știi mai dinainte
Tot ce-i doare și ce-i pișcă.


Eu nu pot să le dau lefuri,
Nici onori, nici pensiune.
Nu-s în stare nici să judec
Merite pentru națiune.


Toți acei ce-n astă lume
Vor ceva... mă lese-n pace,
Eu nu voi nimic, nimica,
Decît pace, pace, pace.


Și de-or trece pe-aste șiruri
Ochii cei cuminți de fată
Sau a junelui privire
De visare ingrecată,


De vor trece într-o viață
Doruri multe-ndefinite :
Or privi sub flori albastre
Aste pagine citite


Și dureri scînteitoare
Și tablouri înfocate
Vor pătrunde tremurînde
Aste suflete curate.


Da, la voi se-ndreaptă cartea-mi,
La voi inimi cu aripe.
Ah, lăsați ca să vă ducă
Pe-altă lume-n două clipe.