Poezia Scara de George Coșbuc

SCARA



Am găsit-o ieri în prun,
Dar - să nu grăbiți ocară !
I-am luat în pripă scara.
Ea mă-njură : - ,,Ești nebun ?
Pune scara !''
-,,Dacă-njuri, eu n-o mai pun !''



Mai la urmă, pe-un cuvînt :
Să se lase sărutată
De atîtea ori deodată
Cîți fuștei la scară sînt.
Sărutată -
Lăudat fii, Tată sfînt !




- ,,Unsprezece'', spune ea ;
Eu zic : - ,,Bine'', pe credință :
Doar o fi avînd știință,
Scara cîți fuștei avea,
Pe credință -
Asta e pierzarea mea !



Și-o sărut mereu-mereu :
Orice-ați spune, orice-ați face,
Nu știu cum, dar mie-mi place
Să sărut - așa sînt eu !
Orice-ați face,
Doar e dat de dumnezeu !



Dar te uită ! Azi mă duc
Pe la ei, și iată scara !
Vrînd să pui la cale țara,
N-am de lucru și m-apuc
Să-ntorc scara,
Și cînd colo, stau năuc !




Dau să număr la fuștei -
Uite-i, frate, doisprezece !
Și-un cuțit prin piept îmi trece
Împlîntat de mîna ei !
Doisprezece,
Iacă-mi moartea, dragii mei !




A greșit, îmi spuneți voi ?
Cum de n-a greșit să spuie
Treisprezece ? Să mai suie,
Nu să-mi facă mai vreo doi !
Nu să-mi spuie
Că e miercuri, cînd e joi !




Zici că poate n-a știut
Cînd vorbea din prun cu mine ?
Dar i-a numărat ea bine
Scoborînd-i, și-a tăcut !
Nu de mine,
Mi-e de dînsa, ce-a făcut !





M-a scurtat așa, știind !
Dacă-i fire mincinoasă,
Ce folos e că-i frumoasă ?
Maica mea, auzi ! S-o prind
Mincinoasă !
N-o mai cred, s-o văd murind !