Poezia Toamnă Nouă de Octavian Goga

Atît de tristă-i dimineața
Acum cînd plînge-o toamnă nouă,
Cînd cade din copaci viața
Și frunze galbene mă plouă.




O lume-ntreagă simți cum moare
Într-o tulpină ce se-ndoaie,
În orice zvon o așteptare
Și-un vis în fiecare foaie.




Abia o brumă fără milă
Și vara mi-a fugit departe,
Răsar, movilă de movilă,
În jur de mine frunze moarte.




Ce taină le-a desprins în șoapte
Mai multe azi ca altădată,
Ce visuri au murit azi-noapte
Cu-atîta frunza spulberată ?




Icoane negre mi s-arată,
Și nu știu cum, dar mi se pare
Că-n noaptea asta-ntunecată
S-a prăpădit o fată mare.

Poezia Taina de Octavian Goga

TAINA




Iubirea mea-nchisă cu tainic zăvor,
Te port printr-al anilor șir,
Te port și cu tine pe drum mă strecor,
Păzind-ți în suflet temutul fior
Ca floarea polenu-n potir.





În jurul meu urlă al lumii război
Cu vifor flămînd și păgîn,
În jurul meu cade și praf și noroi,
Și nimeni nu știe din tristul convoi
Ce strîng eu statornic la sîn.





Tu, chiot sălbatic din sute de guri,
Zdarnic îmi strigi în urechi,
Prin vămile vieții și prin cotituri,
Ea vine cu mine și nu poți s-o furi,
O taină din zilele vechi.





Cînd noaptea-mi coboară la geamul închis
Și-n casa mea nimenea nu-i,
Ca de pe alte tărîmuri trimis,
În zboru-i molatic, plăpîndul meu vis
M-atinge cu aripa lui.





Atunci se desfac ale tale comori
Și raiu-mi aduc pe pămînt,
Atunci la fereastră-mi vin privighetori
Și toate te cîntă... le-ascult pînă-n zori...
Iubirea mea - și eu te cînt...

Poezia Mi-am Făcut Un Cîntec de Octavian Goga

MI-AM FĂCUT UN CÎNTEC




Mi-am făcut un cîntec de demult, odată,
Mi-am făcut un cîntec nențeles și dulce,
Leagăn pentr-o veche taină vinăvată,
Ziua să m-alinte, sara să mă culce.




Mi-am făcut un cîntac și l-am dus cu mine,
Printre anii tulburi singura mea zestre,
Floare-ntîrziată prinsă pe ruine,
La o casă mută pusă-ntre ferestre.




Cîntec de ispită, cîntec de otravă,
Smuls din nedormirea viselor fugare,
Mi-ai crescut cu vremea ca un rîu de lavă,
Mi-ai crescut ca noaptea vifor pe mare.




Cum te-a-nchis zăvorul tăinuirii mele,
N-ai căzut în mreaja gureșelor rime,
Împletit din patimi, coborît din stele,
Cîntec de-o viață, nu te știe nime...




Totuși mintea astăzi vine să mă-ndemne,
Să-ți deschid fereastra, să te-alung din casă,
Cînd ți-e mort copilul, ce să mai însemne,
În odaia goală, leagăn de mătasă ?...

Poezia Un Trandafir Se Stinge de Octavian Goga

UN TRANDAFIR SE STINGE




Cu trupul biruit de jale
Un trandafir se stinge-n glastră,
Stropindu-și plînsul de petale
Pe perinița din fereastră...




Se zbuciumă sărmană floare
Și moare-n patima ei mută,
Ca-n inima de fată mare
O dragoste nepricepută.





Se zbuciumă și pînă mîne
Își scutură podoaba-ntreagă,
Iar mîna gingașei stăpîne
Alt trandafir o să-și culeagă.





Și rînd pe rînd au mai vie
Tot alte flori în vechea glastră,
Asemeni viselor ce-nvie
Și mor zîmbind în calea noastră.