Poezia Tăcerea Ta... de Octavian Goga

TĂCEREA TA...




Mai ții tu minte noaptea-ntîie,
o noapte umedă, albastră...
În pacea ei înfiorată
Vorbea numai tăcerea noastră...




De-atunci atîtea nopți trecură,
Tot nopți cu șoapte și cuvinte...
Din cîte-alături povestirăm
Nimic nu-mi mai aduc aminte...




Dar pînă-n clipa de pe urmă
Fermecătoare-o să-mi rămîie
Și-o să-mi vorbească totdeauna
Tăcerea ta din noaptea-ntîie...

Poezia Lacrimi de Octavian Goga

LACRIMI


Copilăria mea pierdută
Demult, prin rarăștea de tei,
Și-a dus, cu rîsul ei năvalnic,
Și-a dus și lacrimile ei...




De-atuncea nu mi-s umezi ochii,
Oricîte vifore mă frîng,
Vai, mă-nfior cînd mintea-mi spune
De cîtă vreme nu mai plîng.




Pesemne lacrimile mele
Acuma-n suflet se cobor,
Și-mpotmolindu-se-n adîncuri
Își sap-acolo taina lor...




Încet s-așază rînduri-rînduri
Sub vălul jalnicei uitări,
Ca bobii de mărgăritare
În fundul nepătrunsei mări.



Acolo dorm pîn' cîteodată
Mi le urnește-al vremii mers,
Țesînd-le strălucitoare
În haina alb-a unui vers...

Poezia Cîntece de Octavian Goga

CÎNTECE

       I

Iubirea mea-i fărădelege,
Cu greu canon în pravilă,
Cine-ar putea să mi-o dezlege,
Cu-atît îi pune stavilă...



Iubirea mea-i scumpă comoară,
Păzită-n fund de peșteră,
Mi-o ține inima-n zăvoară,
Cu văl de taine o împresoară,
Că-i veche gazdă meșteră...



Eu sunt tîlharul în prigoană,
Străpuns de-a legii suliță,
Ce înfruntînd a lumii goană,
Strîngînd la pieptu-i o icoană,
Se strecoară pe uliță...


          II

Dragoste cu vină,
Dragoste bolnavă,
Cupă de lumină,
Cupă de otravă,
Cine mi te-a dus la buze, cupă de otravă ?



Nopți îmi împletiră
Din credinți o salbă,
Toată mi-o răsfiră
Azi o mînă albă,
Mi-o răsfiră-n praf pe uliți, azi, o mînă albă...



Sunt sărac de-acuma,
Visele mă lasă,
Cîntecul și gluma
Mi s-au dus de-acasă,
Mînă albă, mînă albă, mi le-ai dus de-acasă...


            III

Vin' sub plopul mărturie
Viselor de astă-vară,
Să-l vezi frînt de vijelie
Cum își cerne frunza rară.



În tulpina lui închise
Dorm iluzii și regrete,
Dorurile noastre-s scrise
Pe-aste foi nemîngîiete.



Vin' din foile uscate
Să ne facem două perne,
Căpătîie-ndurerate
Unei despărțiri eterne...


          IV


Din înaltul bolții sfinte
Picuri de argint se smulg,
Și pe mîna mea firbinte
A căzut în zbor un fulg.



Drag drumeț din lumi străine,
Ce neînțeles mister
L-o fi îndrumat spre mine
Minunatul strop de cer ?...



Strălucind o clipă, doară,
S-a topit ș-acuma nu-i...
Vis răzleț de-odinioară,
Unde sunteți, ochi căprui ?


               V


Acum uitarea mi-e pe drum
Și-o lume ne desparte,
Ce gînd te mai îndeamn-acum
Să-mi mai trimiți o carte ?...



De ce azi grija să-mi mai porți,
Cînd dragostea ta tace :
De nu-ți cer lacrimi bieții morți,
Au dreptul să-ți ceară pace...


              VI


Ursita unei zodii rele
Din nou în cale mi te poartă,
Tu, moartea visurilor mele,
Frumoasa mea iubire moartă.



Te du cu soarele ce-apune
Ș-adormi în veșnica tăcere...
Tu, ce mi-ai frînt la-ngropăciune,
M-ai omorî la înviere...

            VII


Ascultă-l tainic cum se stinge,
Și moare-acordul de pe urmă,
Cum tremurarea lui se frînge
Și cum încetișor se curmă...



...Și spune-mi tu, nu ți se pare
Că cu pierduta melodie,
În noaptea fără de hotare,
Ți s-a pierdut ceva și ție ?...

Poezia Mă-ntorc Din Nou... de Octavian Goga

MĂ-NTORC DIN NOU...




Am rătăcit departe-n lumi străine,
Crezînd că scap de-a patimii prigoană,
Că-n sufletul meu însetat de goană
Mai poate crește-o floare pe ruine.




Dar un blestem din orișice icoană
Mă urmărea, căci te vedeam pe tine...
Și te visam ca,-n nopțile senine,
Un vrai pribeag pierduta lui coroană...




Nu te mira că azi înfrînt de cale,
Robit de-un chin care curînd se curmă,
Mă-ntorc din nou la pragul casei tale.




Gîndește-te că-n cruda lor arsură,
Cînd simt aproape clipa de pe urmă,
Bolnavii toți ce cuminecătură...