Poezia Din Valurile Vremii... de Mihai Eminescu

DIN VALURILE VREMII...




Din valurile vremii, iubita mea, răsai
Cu brațele de marmur, cu părul lung, bșlai -
Și fața străvezie ca fața albei ceri
Slăbită e de umbra duioaselor dureri !
Cu zîmbetul tău dulce tu mîngîi ochii mei,
Femei între stele și stea între femei
Și întorcînd-ți fața spre umărul tău stîng,
În ochii fericirii mă uit pierdut și plîng.




Cum oare din noianul de neguri să te rump,
Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump,
Și fața mea în lacrimi pe fața ta s-o plec,
Cu sărutări aprinse suflarea să ți-o-nec
Și mîna friguroasă s-o încălzesc la sîn,
Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o țin.





Dar vai, un chip aivea nu ești astfel de treci
Și umbra ta se pierde în neguri reci,
De mă găsesc iar singur cu brațele în jos
În trista amintire a visului frumos...
Zadarnic după umbra ta dulce le întind :
Din valurile vremii nu pot să te cuprind.

Poezia În Drum de Octavian Goga

ÎN DRUM




Arare-n pribegia noastră,
Cînd calea ni se-ncrucișează,
Din lamura văpăii moarte,
Eu simt cum reînvie-o rază...




Ne rumenește-n drum obrazul
Și licărirea ei ne minte,
Cînd fulgerul unei clipite
Despic-aducerile-aminte...




Vai, mintea, văduvă bătrînă,
Vrea morții iar să și-i dezgroape...
...Și tu-ți întorci grăbită fața,
Să nu-ți văd plînsul din pleoape...




Rămîn învins... - Aud viața
Cum mi te fură... mi te cere...
De ce n-am dreptul de-a te plînge,
Cînd să te blestem n-am putere ?...

Poezia Cum Zbori Cu Trenul de Octavian Goga

CUM ZBORI CU TRENUL




Cum zbori cu trenul pe cîmpii,
Tu stai la geamuri visătoare,
Cum zbori cu trenul pe cîmpii,
Tu stai la geam și nici nu știi,
De unde vin la tine oare
Atîtea mîndre melodii ?...




Sunt cîntece și sunt povești
Și curg adormitoare unde,
Sunt cîntece și sunt povești
Cu dulce zvon, cu tainici vești,
Venind din depărtări afunde,
Tu tot mai multe deslușești...




Le-auzi aievea, le-nțelegi,
Cum cad din murmurul de-oțele,
Le-auzi aievea, le-nțelegi,
De ele sufletul ți-l legi,
Te miri că-n doinele acele
E parcă vraja firii-ntregi...




Nu te mira, copil blajin,
Și-ascultă-le cum cîntă-n cale,
Nu te mira, copil blajin,
Nu le-ntrba de unde vin,
Căci astea-s visurile tale
Ce cad senine din senin...

Poezia La Moarte de Octavian Goga

LA MOARTE



La moarte nu-mi aduceți mie
Odoarele maicii Biserici,
Nu vreau nici blînda armonie
Din trăgănatul cînt de clerici.




Nici ostenitele tropare
Cu rostul lor cel tînguielnic,
Nici potrivita cuvîntare
Din cuviosul molitfelnic.




Un foc aprindeți nebunatic,
Spre ceruri flacăra să-și suie,
El mi-a ars sufletul sălbatic,
Și lutul el să mi-l răpuie.




Într-o păgînă-mbrățișare
M-a prinde flacăra flămîndă
Și într-o clip-a crește mare
De-atîta patimă și-osîndă.




Va fi o mîndră noapte-albastră,
Va străluci sus găinușa,
Cînd voi, tovarăși, într-o glastră
Mi-ți așeza încet cenușa.




Atunci, sub bolta înstelată,
Să semnați trei firicele
De mir - din floarea preacurată -
În urma patimilor mele.




O fată mare-mpresurată
De mila zînelor măiestre,
Cu mîna moale, tremurată,
Să-și puie floarea-ntre ferestre.





Schimba-va zile călindarul
Și zi urma-va mersul zilei,
Se va umplea de mirt răvarul,
Zori-va dragostea copilei.




Iar într-o dimineață dalbă,
Ea, zîmbitoare și zglobie,
Își va-mpleti din floarea albă
Cununa cea de cununie.