Poezia Bal La Palat de Octavian Goga

BAL LA PALAT



Subt albastru cer de toamnă,
Miezul nopții de noiemvrie
Tinde-o mantie de aur
Peste veselul oraș...




Pretutindenea văzduhul
Freamătă străpuns de patimi,
Și-ntr-al vieții neastîmpăr
Doar copacii mai sunt triști.




Trec pe tainica alee,
Faietoanele de gală,
Trec parfumuri și surîsuri
Și păcate multe trec.




Spre palatul ce-și lumină
Sărbătoarea lui regală,
Ca un lung convoi de glume
Fericiții se strecor...




Pprăsiți rămîn în urmă
Și cu trupul gol castanii,
În tăcerea care cade
Brațele-și întînd spre cer.




Liniștea se-ntoarce iarăși
De pe cîmpuri în alee,
De departe-abia se-ngînă
Lenea dulce-a unui vals...




Călător uitat cu gîndul
Îmi răresc în cale pasul
Și din plîns de frunze moarte
Vreau un cîntec să desprind.




Dar deodat-apare-n goană
O trăsură-ntîrziată,
O vedenie grozavă,
Un neașteptat drumeț.



În poleiul alb al lunii
Îi văd patruzeci de rane -
Și se mișcă plin de sînge
Fiorosul cap de mort.




El îmi zice : - Sunt Ardealul,
Cu credința-i de-un mileniu,
Și din tabăra nemțească
Am venit și eu la bal...

Poezia Bal La Palat de Octavian Goga

BAL LA PALAT



Subt albastru cer de toamnă,
Miezul nopții de noiemvrie
Tinde-o mantie de aur
Peste veselul oraș...




Pretutindenea văzduhul
Freamătă străpuns de patimi,
Și-ntr-al vieții neastîmpăr
Doar copacii mai sunt triști.




Trec pe tainica alee,
Faietoanele de gală,
Trec parfumuri și surîsuri
Și păcate multe trec.




Spre palatul ce-și lumină
Sărbătoarea lui regală,
Ca un lung convoi de glume
Fericiții se strecor...




Pprăsiți rămîn în urmă
Și cu trupul gol castanii,
În tăcerea care cade
Brațele-și întînd spre cer.




Liniștea se-ntoarce iarăși
De pe cîmpuri în alee,
De departe-abia se-ngînă
Lenea dulce-a unui vals...




Călător uitat cu gîndul
Îmi răresc în cale pasul
Și din plîns de frunze moarte
Vreau un cîntec să desprind.




Dar deodat-apare-n goană
O trăsură-ntîrziată,
O vedenie grozavă,
Un neașteptat drumeț.



În poleiul alb al lunii
Îi văd patruzeci de rane -
Și se mișcă plin de sînge
Fiorosul cap de mort.




El îmi zice : - Sunt Ardealul,
Cu credința-i de-un mileniu,
Și din tabăra nemțească
Am venit și eu la bal...

Poezia În Mormînt La Argeș de Octavian Goga

ÎN MORMÎNT LA ARGEȘ



S-a urnit din pacea morților stăpînă,
Neagoie-nțeleptul, Neagoie voievod,
Și-a sfărîmat azi-noapte, cu domneasca-i mînă,
Lespedea de piatră, lespedea bătrînă,
Unde-l îngropase cuvios norod...




În mormînd la Argeș pătrunsese dorul
Care plînge-acuma, sus la Făgăraș.
Fremătînd din valuri Oltul, călătorul,
L-a trezit din somnu-i greu pe domnitorul
Adormit în vechiul creștinesc lăcaș...





L-a trezit - și dornic să-i cunoască sfatul
Mortului de-alături, mortului mai nou,
Neagoie bătrînul părăsindu-și patul,
Căutîndu-l unde-i proaspăt îngropatul,
S-a-ndreptat spre scara marelui cavou...





Se-ntîlniră morții amîndoi în față,
Osebiți la vorbă, osebiți la port,
Și încrucișîndu-și suflu lor de gheață,
Au văzut deodată că din altă viață
S-a desprins aicea fiecare mort...




Doar-abia o clipă le-a ținut divanul,
N-a fost grai de cronici, grai de părcălab
Cu mîndria-i rece mut sta suveranul.
Și-a-nțeles degrabă Neagoie, sărmanul,
C-a pierdut domnia neamul Basarab...

Poezia În Mormînt La Argeș de Octavian Goga

ÎN MORMÎNT LA ARGEȘ



S-a urnit din pacea morților stăpînă,
Neagoie-nțeleptul, Neagoie voievod,
Și-a sfărîmat azi-noapte, cu domneasca-i mînă,
Lespedea de piatră, lespedea bătrînă,
Unde-l îngropase cuvios norod...




În mormînd la Argeș pătrunsese dorul
Care plînge-acuma, sus la Făgăraș.
Fremătînd din valuri Oltul, călătorul,
L-a trezit din somnu-i greu pe domnitorul
Adormit în vechiul creștinesc lăcaș...





L-a trezit - și dornic să-i cunoască sfatul
Mortului de-alături, mortului mai nou,
Neagoie bătrînul părăsindu-și patul,
Căutîndu-l unde-i proaspăt îngropatul,
S-a-ndreptat spre scara marelui cavou...





Se-ntîlniră morții amîndoi în față,
Osebiți la vorbă, osebiți la port,
Și încrucișîndu-și suflu lor de gheață,
Au văzut deodată că din altă viață
S-a desprins aicea fiecare mort...




Doar-abia o clipă le-a ținut divanul,
N-a fost grai de cronici, grai de părcălab
Cu mîndria-i rece mut sta suveranul.
Și-a-nțeles degrabă Neagoie, sărmanul,
C-a pierdut domnia neamul Basarab...