Poezia Pribeag Străin de Octavian Goga

PRIBEAG STRĂIN



Mi-aduc aminte - într-o zi de vară,
Orașul prins în vechea-i alergare,
Ca scormonit de-o nevăzută gheară,
Vuia-mprejur și-n clocotul din zare
Își prăvălea statornica strigare
Lung chiotind plămîna lui murdară.




Atunci sub ploaia arșiței de soare,
Ce trimitea ucigătoare suliți,
În zgomotul de guri asurzitoare,
Eu te-am văzut la colțul unei uliți,
Vîslaș trudit prin goana nentreruptă,
Răzleț purtîndu-ți jalba călătoare,
Rătăcitor țăran cu fața suptă.




În strălucitoare razelor de-amiază,
Ce luminau sfiala ta stîngace,
Prin strigătul agenților de pază,
Tu strecurîndu-ți teama și amarul,
Cu cele două blînde dobitoace
Neștiutor înaintai în cale...
În drumul greu părea că plînge carul
Din bietele încheieturi uscate,
Părea că boii prinși de-aceeași jale,
În ochii umezi, dătători de pace,
Subt arcuirea frunților plecate
Răsfrîng icoana sărăciei tale.




Atît de singur, fără de povață,
Erai, sărmane suflet de la țară,
În nențelesul haos de viață,
Că-n ziua asta jalnică de vară,
Durerea mea te-a priceput mai bine,
A priceput că-n veșnică frăție
Noi așteptăm aceeași vijelie,
Străin pribeag și frate bun cu mine.

Poezia Pribeag Străin de Octavian Goga

PRIBEAG STRĂIN



Mi-aduc aminte - într-o zi de vară,
Orașul prins în vechea-i alergare,
Ca scormonit de-o nevăzută gheară,
Vuia-mprejur și-n clocotul din zare
Își prăvălea statornica strigare
Lung chiotind plămîna lui murdară.




Atunci sub ploaia arșiței de soare,
Ce trimitea ucigătoare suliți,
În zgomotul de guri asurzitoare,
Eu te-am văzut la colțul unei uliți,
Vîslaș trudit prin goana nentreruptă,
Răzleț purtîndu-ți jalba călătoare,
Rătăcitor țăran cu fața suptă.




În strălucitoare razelor de-amiază,
Ce luminau sfiala ta stîngace,
Prin strigătul agenților de pază,
Tu strecurîndu-ți teama și amarul,
Cu cele două blînde dobitoace
Neștiutor înaintai în cale...
În drumul greu părea că plînge carul
Din bietele încheieturi uscate,
Părea că boii prinși de-aceeași jale,
În ochii umezi, dătători de pace,
Subt arcuirea frunților plecate
Răsfrîng icoana sărăciei tale.




Atît de singur, fără de povață,
Erai, sărmane suflet de la țară,
În nențelesul haos de viață,
Că-n ziua asta jalnică de vară,
Durerea mea te-a priceput mai bine,
A priceput că-n veșnică frăție
Noi așteptăm aceeași vijelie,
Străin pribeag și frate bun cu mine.

Poezia Bal La Palat de Octavian Goga

BAL LA PALAT



Subt albastru cer de toamnă,
Miezul nopții de noiemvrie
Tinde-o mantie de aur
Peste veselul oraș...




Pretutindenea văzduhul
Freamătă străpuns de patimi,
Și-ntr-al vieții neastîmpăr
Doar copacii mai sunt triști.




Trec pe tainica alee,
Faietoanele de gală,
Trec parfumuri și surîsuri
Și păcate multe trec.




Spre palatul ce-și lumină
Sărbătoarea lui regală,
Ca un lung convoi de glume
Fericiții se strecor...




Pprăsiți rămîn în urmă
Și cu trupul gol castanii,
În tăcerea care cade
Brațele-și întînd spre cer.




Liniștea se-ntoarce iarăși
De pe cîmpuri în alee,
De departe-abia se-ngînă
Lenea dulce-a unui vals...




Călător uitat cu gîndul
Îmi răresc în cale pasul
Și din plîns de frunze moarte
Vreau un cîntec să desprind.




Dar deodat-apare-n goană
O trăsură-ntîrziată,
O vedenie grozavă,
Un neașteptat drumeț.



În poleiul alb al lunii
Îi văd patruzeci de rane -
Și se mișcă plin de sînge
Fiorosul cap de mort.




El îmi zice : - Sunt Ardealul,
Cu credința-i de-un mileniu,
Și din tabăra nemțească
Am venit și eu la bal...

Poezia Bal La Palat de Octavian Goga

BAL LA PALAT



Subt albastru cer de toamnă,
Miezul nopții de noiemvrie
Tinde-o mantie de aur
Peste veselul oraș...




Pretutindenea văzduhul
Freamătă străpuns de patimi,
Și-ntr-al vieții neastîmpăr
Doar copacii mai sunt triști.




Trec pe tainica alee,
Faietoanele de gală,
Trec parfumuri și surîsuri
Și păcate multe trec.




Spre palatul ce-și lumină
Sărbătoarea lui regală,
Ca un lung convoi de glume
Fericiții se strecor...




Pprăsiți rămîn în urmă
Și cu trupul gol castanii,
În tăcerea care cade
Brațele-și întînd spre cer.




Liniștea se-ntoarce iarăși
De pe cîmpuri în alee,
De departe-abia se-ngînă
Lenea dulce-a unui vals...




Călător uitat cu gîndul
Îmi răresc în cale pasul
Și din plîns de frunze moarte
Vreau un cîntec să desprind.




Dar deodat-apare-n goană
O trăsură-ntîrziată,
O vedenie grozavă,
Un neașteptat drumeț.



În poleiul alb al lunii
Îi văd patruzeci de rane -
Și se mișcă plin de sînge
Fiorosul cap de mort.




El îmi zice : - Sunt Ardealul,
Cu credința-i de-un mileniu,
Și din tabăra nemțească
Am venit și eu la bal...