Poezia Dor Dur de Tudor Arghezi

DOR DUR




Ai îmbătrînit, băiete,
Cîntînd stihuri și ștafete,
Potrivind, ascuns de lună,
Vorba-n fluier, care sună.




Lumea plînge de necazuri,
Tu-ți pui gîndul pe atlazuri
Și, de dor de vînt și mierle,
Faci cu acul fir de perle.





Îți ungi rănile cu-argint,
Te alinți cu zări ce mint
Și-ți faci cugetul hotar
Între înger și măgar.





Ah ! de cînd m-a fost iubit,
Felul meu s-a izmenit.
Gura-i rece, de nălucă,
Mi-a lăsat viața năucă.




Fința mică de otravă
Mi-a făcut carnea bolnavă.
Fieșcare os mă doare
De-amintire și lingoare.




Și pentru că nu am știre
De-mi voi mai veni în fire
Și de o voi mai vedea
Strînsă subt musteața mea,




Ca un șarpe ce se zbate
Suferind de cinci păcate,
Stihuri m-am hotărît
Să-mi trec noaptea de urît.




Că dacă mai este vie,
Scrie peană ! sînge scrie!
Cine știe !...
O citi și o să vie.

Poezia Dor Dur de Tudor Arghezi

DOR DUR




Ai îmbătrînit, băiete,
Cîntînd stihuri și ștafete,
Potrivind, ascuns de lună,
Vorba-n fluier, care sună.




Lumea plînge de necazuri,
Tu-ți pui gîndul pe atlazuri
Și, de dor de vînt și mierle,
Faci cu acul fir de perle.





Îți ungi rănile cu-argint,
Te alinți cu zări ce mint
Și-ți faci cugetul hotar
Între înger și măgar.





Ah ! de cînd m-a fost iubit,
Felul meu s-a izmenit.
Gura-i rece, de nălucă,
Mi-a lăsat viața năucă.




Fința mică de otravă
Mi-a făcut carnea bolnavă.
Fieșcare os mă doare
De-amintire și lingoare.




Și pentru că nu am știre
De-mi voi mai veni în fire
Și de o voi mai vedea
Strînsă subt musteața mea,




Ca un șarpe ce se zbate
Suferind de cinci păcate,
Stihuri m-am hotărît
Să-mi trec noaptea de urît.




Că dacă mai este vie,
Scrie peană ! sînge scrie!
Cine știe !...
O citi și o să vie.

Poezia Arheologie de Tudor Arghezi

ARHEOLOGIE




Sufletul meu își mai aduce-aminte,
Ți-acum și nencetat, de ce-a trecut,
De un trecut ce mi-e necunoscut,
Dar ale cărui sfinte oseminte




S-au așezat în mine făr' să știu,
Cum nici pămîntul știe peale lui,
În care dorm statui lîngă statui
Și-i zăvorît sicriu lîngă sicriu.





Un murmur nentrerupt, de epitefe,
Cari mai străine, care mai sonore.
Prin aer, timpu-i despărțit de ore,
Ca de mireasma lor niște garoafe.




Tăcerea vocile și le-a pierdut,
Care-o făceau pe vremuri să răsune.
Aud țărîna doar a vocilor străbune,
Cum se desface, cum s-a desfăcut.





Și, cîteodată, totul se deșteaptă,
Ca-ntr-o furtună mare ca Tăria
Și-arată veacurile temelia.
Eu priveghez pe ultima lor treaptă.

Poezia Arheologie de Tudor Arghezi

ARHEOLOGIE




Sufletul meu își mai aduce-aminte,
Ți-acum și nencetat, de ce-a trecut,
De un trecut ce mi-e necunoscut,
Dar ale cărui sfinte oseminte




S-au așezat în mine făr' să știu,
Cum nici pămîntul știe peale lui,
În care dorm statui lîngă statui
Și-i zăvorît sicriu lîngă sicriu.





Un murmur nentrerupt, de epitefe,
Cari mai străine, care mai sonore.
Prin aer, timpu-i despărțit de ore,
Ca de mireasma lor niște garoafe.




Tăcerea vocile și le-a pierdut,
Care-o făceau pe vremuri să răsune.
Aud țărîna doar a vocilor străbune,
Cum se desface, cum s-a desfăcut.





Și, cîteodată, totul se deșteaptă,
Ca-ntr-o furtună mare ca Tăria
Și-arată veacurile temelia.
Eu priveghez pe ultima lor treaptă.