Poezia Arheologie de Tudor Arghezi

ARHEOLOGIE




Sufletul meu își mai aduce-aminte,
Ți-acum și nencetat, de ce-a trecut,
De un trecut ce mi-e necunoscut,
Dar ale cărui sfinte oseminte




S-au așezat în mine făr' să știu,
Cum nici pămîntul știe peale lui,
În care dorm statui lîngă statui
Și-i zăvorît sicriu lîngă sicriu.





Un murmur nentrerupt, de epitefe,
Cari mai străine, care mai sonore.
Prin aer, timpu-i despărțit de ore,
Ca de mireasma lor niște garoafe.




Tăcerea vocile și le-a pierdut,
Care-o făceau pe vremuri să răsune.
Aud țărîna doar a vocilor străbune,
Cum se desface, cum s-a desfăcut.





Și, cîteodată, totul se deșteaptă,
Ca-ntr-o furtună mare ca Tăria
Și-arată veacurile temelia.
Eu priveghez pe ultima lor treaptă.