Poezia Mînăstire de Tudor Arghezi

MÎNĂSTIRE




Ațipit-a ziua-n ramuri.
Porumbeii albi, la rînd,
Pe pridvoare și la geamuri
Se trezesc din nou visînd.




Aripile dorm închise
Pretutinde, evantalii,
Toată lumea ciripise
Pentru seara de Rusalii.




Clopotele-au ostenit,
Liliecii din clopotniți
Dau de cerul risipit
Pretutindenea din solniți.





Luna-și mînă lin păunii
Pe întinsu-i așternut.
Ochii tăi ca bruma prunii
Mă gîndesc să și-i sărut.




Și cum ceasul bate-n larg,
Peste noi și peste plante,
De s-ar crede că se sparg
Subt ciocane diamante ;





Timpul cel adevărat
Vine-n aripi împrejur,
Și pe capul meu plecat
Varsă poale de azur.

Poezia Mînăstire de Tudor Arghezi

MÎNĂSTIRE




Ațipit-a ziua-n ramuri.
Porumbeii albi, la rînd,
Pe pridvoare și la geamuri
Se trezesc din nou visînd.




Aripile dorm închise
Pretutinde, evantalii,
Toată lumea ciripise
Pentru seara de Rusalii.




Clopotele-au ostenit,
Liliecii din clopotniți
Dau de cerul risipit
Pretutindenea din solniți.





Luna-și mînă lin păunii
Pe întinsu-i așternut.
Ochii tăi ca bruma prunii
Mă gîndesc să și-i sărut.




Și cum ceasul bate-n larg,
Peste noi și peste plante,
De s-ar crede că se sparg
Subt ciocane diamante ;





Timpul cel adevărat
Vine-n aripi împrejur,
Și pe capul meu plecat
Varsă poale de azur.

Poezia Dor Dur de Tudor Arghezi

DOR DUR




Ai îmbătrînit, băiete,
Cîntînd stihuri și ștafete,
Potrivind, ascuns de lună,
Vorba-n fluier, care sună.




Lumea plînge de necazuri,
Tu-ți pui gîndul pe atlazuri
Și, de dor de vînt și mierle,
Faci cu acul fir de perle.





Îți ungi rănile cu-argint,
Te alinți cu zări ce mint
Și-ți faci cugetul hotar
Între înger și măgar.





Ah ! de cînd m-a fost iubit,
Felul meu s-a izmenit.
Gura-i rece, de nălucă,
Mi-a lăsat viața năucă.




Fința mică de otravă
Mi-a făcut carnea bolnavă.
Fieșcare os mă doare
De-amintire și lingoare.




Și pentru că nu am știre
De-mi voi mai veni în fire
Și de o voi mai vedea
Strînsă subt musteața mea,




Ca un șarpe ce se zbate
Suferind de cinci păcate,
Stihuri m-am hotărît
Să-mi trec noaptea de urît.




Că dacă mai este vie,
Scrie peană ! sînge scrie!
Cine știe !...
O citi și o să vie.

Poezia Dor Dur de Tudor Arghezi

DOR DUR




Ai îmbătrînit, băiete,
Cîntînd stihuri și ștafete,
Potrivind, ascuns de lună,
Vorba-n fluier, care sună.




Lumea plînge de necazuri,
Tu-ți pui gîndul pe atlazuri
Și, de dor de vînt și mierle,
Faci cu acul fir de perle.





Îți ungi rănile cu-argint,
Te alinți cu zări ce mint
Și-ți faci cugetul hotar
Între înger și măgar.





Ah ! de cînd m-a fost iubit,
Felul meu s-a izmenit.
Gura-i rece, de nălucă,
Mi-a lăsat viața năucă.




Fința mică de otravă
Mi-a făcut carnea bolnavă.
Fieșcare os mă doare
De-amintire și lingoare.




Și pentru că nu am știre
De-mi voi mai veni în fire
Și de o voi mai vedea
Strînsă subt musteața mea,




Ca un șarpe ce se zbate
Suferind de cinci păcate,
Stihuri m-am hotărît
Să-mi trec noaptea de urît.




Că dacă mai este vie,
Scrie peană ! sînge scrie!
Cine știe !...
O citi și o să vie.