Poezia Tunetul de Vasile Alecsandri

TUNETUL


Pe lanul lung și verde, cu grîul răsărit,
O umbră călătoare se-ntinde-ncet și trece,
Precum un rîu de munte cînd gheața s-a topit
Se varsă peste maluri, cîmpiile să-nece.



E umbra unor nouri albii, ușori, mănunți
Ce lunecă sub soare, clădind un lanț de munți ;
Ei vin în mezul zilei c-un surd și tainic sunet
Și, ca semnal de viață, aprind în cer un tunet.




Văzduhul bubuiește !... pămîntul desmorțit
Cu mii și mii de glasuri semnalului răspunde,
Și de asprimea iernei simțindu-se ferit,
De-o nouă-ntinerire ferice se pătrunde.




La răsărit urare ! urare la apus !
Un cîrd de vulturi ageri, rotindu-se pe sus,
Se-nalță ca s-asculte mult vesela fanfară
Ce buciumă prin nouri frumoasa primăvară.

Poezia Tunetul de Vasile Alecsandri

TUNETUL


Pe lanul lung și verde, cu grîul răsărit,
O umbră călătoare se-ntinde-ncet și trece,
Precum un rîu de munte cînd gheața s-a topit
Se varsă peste maluri, cîmpiile să-nece.



E umbra unor nouri albii, ușori, mănunți
Ce lunecă sub soare, clădind un lanț de munți ;
Ei vin în mezul zilei c-un surd și tainic sunet
Și, ca semnal de viață, aprind în cer un tunet.




Văzduhul bubuiește !... pămîntul desmorțit
Cu mii și mii de glasuri semnalului răspunde,
Și de asprimea iernei simțindu-se ferit,
De-o nouă-ntinerire ferice se pătrunde.




La răsărit urare ! urare la apus !
Un cîrd de vulturi ageri, rotindu-se pe sus,
Se-nalță ca s-asculte mult vesela fanfară
Ce buciumă prin nouri frumoasa primăvară.

Poezia Noaptea de Vasile Alecsandri

NOAPTEA



Noapte-i dulce-n primăvară, liniștită, răcoroasă,
Ca-ntr-un suflet cu durere o gîndire mîngăioasă.
Ici, colo, cerul dispare sub mari insule de nori,
Scuturînd din a lui poale lungi și răpizi meteori.




Pe un deal în depărtare un foc tainic strălucește
Ca un ochi roș de balaur care-adoarme și clipește.
Sînt păstori în șăzătoare sau vro ceată de voinici ?
E vro tabără de care sau un rond de tricolici ?




Cătră munți pin întuneric un lung bucium se aude.
El aminte suvenirul celor timpuri negre, crude,
Cînd din culme-n culme noaptea buciumele răsunau
Și la lupte sîngeroase pe romîni îi deșteptau.




Acum însă viața-i lină ; țara doarme-n nepăsare,
Cînd și cînd, un cîne latră la o umbră ce-i apare,
Și-ntr-o baltă mii de broaște în lung hor orăcăiesc,
Holbînd ochii cu țintire la luceafărul ceresc !

Poezia Noaptea de Vasile Alecsandri

NOAPTEA



Noapte-i dulce-n primăvară, liniștită, răcoroasă,
Ca-ntr-un suflet cu durere o gîndire mîngăioasă.
Ici, colo, cerul dispare sub mari insule de nori,
Scuturînd din a lui poale lungi și răpizi meteori.




Pe un deal în depărtare un foc tainic strălucește
Ca un ochi roș de balaur care-adoarme și clipește.
Sînt păstori în șăzătoare sau vro ceată de voinici ?
E vro tabără de care sau un rond de tricolici ?




Cătră munți pin întuneric un lung bucium se aude.
El aminte suvenirul celor timpuri negre, crude,
Cînd din culme-n culme noaptea buciumele răsunau
Și la lupte sîngeroase pe romîni îi deșteptau.




Acum însă viața-i lină ; țara doarme-n nepăsare,
Cînd și cînd, un cîne latră la o umbră ce-i apare,
Și-ntr-o baltă mii de broaște în lung hor orăcăiesc,
Holbînd ochii cu țintire la luceafărul ceresc !