Poezia Tunetul de Vasile Alecsandri

TUNETUL


Pe lanul lung și verde, cu grîul răsărit,
O umbră călătoare se-ntinde-ncet și trece,
Precum un rîu de munte cînd gheața s-a topit
Se varsă peste maluri, cîmpiile să-nece.



E umbra unor nouri albii, ușori, mănunți
Ce lunecă sub soare, clădind un lanț de munți ;
Ei vin în mezul zilei c-un surd și tainic sunet
Și, ca semnal de viață, aprind în cer un tunet.




Văzduhul bubuiește !... pămîntul desmorțit
Cu mii și mii de glasuri semnalului răspunde,
Și de asprimea iernei simțindu-se ferit,
De-o nouă-ntinerire ferice se pătrunde.




La răsărit urare ! urare la apus !
Un cîrd de vulturi ageri, rotindu-se pe sus,
Se-nalță ca s-asculte mult vesela fanfară
Ce buciumă prin nouri frumoasa primăvară.