Poezia Satan de Tudor Arghezi

SATAN



Călătorind pe malul furtunilor latine,
L-am întîlnit, sol pașnic, pe-o stîncă de topaz,
Cu ochii, rîpi de umbră, deschiși din cer spre mine,
Cu talpa roză, linsă, subt munte, de talaz.



Gol în imensa zare, tăcut și gînditor,
Cu brațele păroase, la piept, făcute cruce,
Privirea la luntrea-mi albă pe undă cum se duce
Tîrîtă de vîrteje, - picior peste picior.



Deși nămiez, în umbra, culcată peste mare,
Ca dîra unei neguri în care se resfrîng,
Văzui cum fimamentul roiește și tresare
Din mii de candrelabre aprinse din adînc.




Și se-ntreba atuncea speranța mea mirată :
Cine-ar fi fost să fie bărbatul uriaș,
Oprit pe țărmul lumii, cu-o mînă-atît de lată
Încît putea să joace pe deget un oraș ?




Am ridicat lopata în semn de datorie
Și m-am sculat din luntre, de jos, ca să-l salut,
Ca-n fața unui rege strein, recunoscut.



El își întoarse capul puțin, strîmbînd în loc
Planetele ca mingea, și luna cum e chifla -
Și încruntînd sprinceana pe ochiul lui de foc,
Răspunse Europei, orgolios, cu tifla.

Poezia Calea-Robilor de Vasile Alecsandri

CALEA-ROBILOR


Pe cerul nalt lucește un rîu albiu de stele,
Ce curge spre Moldova din tainicul noian ;
Ca flotă luminoasă, luceferii prin ele
Cutreieră în umbră cerescul ocean.




Din cînd în cînd desprinsă din bolta cea profundă
O stea albastră cade și-n spațiu s-acufundă,
Trăgînd pe plaiul negru o brazdă argintie,
Ce-n clipă-i trecătoare ca viața-n vecinicie !




Sub cerul fără margini, spre mîndrul răsărit,
Se-ntinde-n umbra nopții un cîmp nemărginit,
Pustiu și trist ca golul ce lasă-n urma lor
În inimi iubitoare iubiții carii mor.





Și rîul cel de stele e călăuzul tainic
Ce duce la Moldova pe rătăcitul cainic ;
Și cîmpul e Bugeacul cu orizonuri mari,
Bătut de oameni searbezi ce fug de la tatari.

Poezia Linda-Raia Vasile Alecsandri

LINDA-RAIA



Pe zidul din Alhambra lucește-n răsărit
Un chioș în filigrană de marmură-aurie,
Cu stîlpi și arabescuri de jur împodobit,
Prin care se-ntrevede nălțimea azurie.



Acolo se arată, cînd ziua-i spre apus,
Frumoasa Linda-Raia, regina de Grenada ;
Și maurii din Vega se jură că pe sus
Se primblă o hurie lucindă ca zăpada.




Minune admirată de mauri și creștini,
Ea vine-n chiosc alene, privește prin zăbrele,
Și-i Place să arunce a rodiei rubini,
Pe care-i prind în spațiu voioase păsărele.



Dar iată că șiragul de alb mărgăritar
Alunecă pe brațu-i și cade-n fund devale.
Don Pedro de Castilia, trecînd, îl ia în dar,
Zîmbește la regină și pasă mîndru-n cale !

Poezia Pe Coastele Calabrei de Vasile Alecsandri

PE COASTELE CALABREI


Pe coastele Calabrei vaporu-naintează
În unda luminoasă ce noaptea fosforează ;
El taie-o brazdă lungă pe-al mării plai senin,
Și luna, vas de aur, plutește-n ceruri lin.




În dreapta, pe-ntuneric, se-nalță-un negru munte,
Vulcanul bătrîn Etna, cu lava stinsă-n frunte ;
Sehastru ce cunoaște al globului mister,
El pare că din sînu-i azvîrle stele-n cer.



În stînga e Carybda sălbatică, stîncie.
Din zare se întinde o punte argintie
Pe care se îndreaptă vaporul legănat,
Ce calcă orizonul cu stele semănat.




Dorm valurile mării sub atmosfera caldă.
În baie azurie Sicilia se scaldă ;
Și-n umbră călătorul, țintind ochii spre mal,
Aspiră-al Syracusei parfum oriental.