Poezia Vodă-Țepeș de Tudor Arghezi

VODĂ-ȚEPEȘ



Pacea e-n țară, pacea înnafară,
Hotarul, liniștit cum n-a mai fost,
Și șesurile, azi la adăpost,
Plugarii noi le fulgeră și ară.




Pe la-nceputul dulce-al primăverii
Satul și-aduce-aminte de povești,
Și frunza tremură pe crengi cerești,
Și, pasămite,-ne taină, și boierii.



De bună seamă. Vodă gînditorul
La curățirea lumii-i hotărît.
Îndeasă țeapa-n oameni pînă-n gît
Pentru-a-ntîlni șezutul omușorul.



Și nu cunoști cruțări și amintiri
De te arunci dreptății împotrivă.
De-altfel, creștin cu țepile, colivă
Îți pregătește Vlad - și lumînări.




Cuviincios cu buna rînduială,
Pentru cei mari, fie munteni sau turci,
Avea mai mari și osebite furci,
Ca treapta loc să nu dea la-ndoială.




Vedeai vizirii la-nălțimea lor,
Înfipți în vîrfuri sprintene de plopi,
Iar pentru sfinți, vlădici și episcopi
Avea lemn sfînt și bun mirositor.



Și iată Sfatul Țării aduna
Să mulțumească domnului de Pace.
Vlad șade-n jilț. E liniștit. Și tace,
Cu sufletul în platoșă-mpăcat.



Și pe cînd prieteni și curteni în zale
Ciocnesc în juru-i cupele cu vin,
În cinstea faptelor Măriei-Sale,
El cugetă ce țepi li se cuvin.

Poezia Epitaf de Tudor Arghezi

EPITAF



'Nainte de-a lăsa condeiul să zacă
Uscat, ruginit și frînt
Ca o surcea, ca un crîmpei de cracă,
În nisip, în pămînt,




Dă-mi voie să-l înmoi în apă tare
Și cu stihurile mele din urmă să fac însemnare
Caligrafică, pe piele.
Pentru ca dragostea cînd ți se-ațîță
Să le citească cel ce ți-o cînta.
Pentru ca pruncul tău, sugînd la țîță,
Să-nvețe-n frumusețea ta.




Pentru ca noaptea, în oglindă,
Privindu-ți sînul scris,
Strugure, dudă sau ghindă,
Să te uiți în carne, și să ghicești în vis.



Aceasta e sufletul meu, Rașel.
Rugați-vă pentru el.

Poezia Satan de Tudor Arghezi

SATAN



Călătorind pe malul furtunilor latine,
L-am întîlnit, sol pașnic, pe-o stîncă de topaz,
Cu ochii, rîpi de umbră, deschiși din cer spre mine,
Cu talpa roză, linsă, subt munte, de talaz.



Gol în imensa zare, tăcut și gînditor,
Cu brațele păroase, la piept, făcute cruce,
Privirea la luntrea-mi albă pe undă cum se duce
Tîrîtă de vîrteje, - picior peste picior.



Deși nămiez, în umbra, culcată peste mare,
Ca dîra unei neguri în care se resfrîng,
Văzui cum fimamentul roiește și tresare
Din mii de candrelabre aprinse din adînc.




Și se-ntreba atuncea speranța mea mirată :
Cine-ar fi fost să fie bărbatul uriaș,
Oprit pe țărmul lumii, cu-o mînă-atît de lată
Încît putea să joace pe deget un oraș ?




Am ridicat lopata în semn de datorie
Și m-am sculat din luntre, de jos, ca să-l salut,
Ca-n fața unui rege strein, recunoscut.



El își întoarse capul puțin, strîmbînd în loc
Planetele ca mingea, și luna cum e chifla -
Și încruntînd sprinceana pe ochiul lui de foc,
Răspunse Europei, orgolios, cu tifla.

Poezia Calea-Robilor de Vasile Alecsandri

CALEA-ROBILOR


Pe cerul nalt lucește un rîu albiu de stele,
Ce curge spre Moldova din tainicul noian ;
Ca flotă luminoasă, luceferii prin ele
Cutreieră în umbră cerescul ocean.




Din cînd în cînd desprinsă din bolta cea profundă
O stea albastră cade și-n spațiu s-acufundă,
Trăgînd pe plaiul negru o brazdă argintie,
Ce-n clipă-i trecătoare ca viața-n vecinicie !




Sub cerul fără margini, spre mîndrul răsărit,
Se-ntinde-n umbra nopții un cîmp nemărginit,
Pustiu și trist ca golul ce lasă-n urma lor
În inimi iubitoare iubiții carii mor.





Și rîul cel de stele e călăuzul tainic
Ce duce la Moldova pe rătăcitul cainic ;
Și cîmpul e Bugeacul cu orizonuri mari,
Bătut de oameni searbezi ce fug de la tatari.