Poezia Stelele de Vasile Alecsandri

                      STELELE


Pe a cerului cîmpie cu flori lucii sămănată
Noaptea vine pe furiș
Și cu-o seceră de aur de la lună-mprumutată
Face-un stelnic seceriș.


Iar cînd soarele apare, vede cerul gol de stele
Și întreabă întristat :
„Unde-s ochii de lumină, unde sînt fiicele mele,
Pe ce plai s-au exilat ?”


„Mulți ochi mîndri de pin ceruri strălucesc pe-a mele pene !”
Lui păunul a răspuns ;
„Dar luceferii se află la românce, pe sub gene,
Unde noaptea s-a ascuns.”


De-atunci fete și neveste se feresc, se tem de soare
Și cobor genele lor,
Căci ades le fură ochii ș-a lor inimi iubitoare
Soarele înșelător.

Poezia Stelele de Vasile Alecsandri

                      STELELE


Pe a cerului cîmpie cu flori lucii sămănată
Noaptea vine pe furiș
Și cu-o seceră de aur de la lună-mprumutată
Face-un stelnic seceriș.


Iar cînd soarele apare, vede cerul gol de stele
Și întreabă întristat :
„Unde-s ochii de lumină, unde sînt fiicele mele,
Pe ce plai s-au exilat ?”


„Mulți ochi mîndri de pin ceruri strălucesc pe-a mele pene !”
Lui păunul a răspuns ;
„Dar luceferii se află la românce, pe sub gene,
Unde noaptea s-a ascuns.”


De-atunci fete și neveste se feresc, se tem de soare
Și cobor genele lor,
Căci ades le fură ochii ș-a lor inimi iubitoare
Soarele înșelător.

Poezia Vîntul de Vasile Alecsandri

              VÎNTUL


Vîntul e copil zburdalnic, fără milă, nici mustrare,
Care-mpinge-n rea furtună toate vasele pe mare,
Și, ca lupul după turme, se alungă după nori,
Și doboară stejari falnici și desfoaie blînde flori.


Vîntul fură o scînteie și-n girezi eo=l o aruncă,
Privind cum se perde rodul unui an întreg de muncă,
Apoi merge la copile ce culeg laur de in
Și rîzînd le despletește, dismierdînd albul lor sîn.


În truspatru părți a lumei turbat vîntul se tot duce,
Ca pagînul pe mormînturi răsturnînd creștina cruce,
Și de-a morților blăstemuri alungat, fuge nebun
Pintre tufe-nțepătoare și nuiele de alun.


Iar cînd el se-ntoarce-n codri, mama lui cel tot bocește
Zile-ntregi îl scaldă-n lapte și de răni îl lecuiește...
„Nu mai plînge, mîiculiță ! zice el , așa cum sînt,
Cînd sărut ochii lor veseli, se dau fetele în vînt !

Poezia Vîntul de Vasile Alecsandri

              VÎNTUL


Vîntul e copil zburdalnic, fără milă, nici mustrare,
Care-mpinge-n rea furtună toate vasele pe mare,
Și, ca lupul după turme, se alungă după nori,
Și doboară stejari falnici și desfoaie blînde flori.


Vîntul fură o scînteie și-n girezi eo=l o aruncă,
Privind cum se perde rodul unui an întreg de muncă,
Apoi merge la copile ce culeg laur de in
Și rîzînd le despletește, dismierdînd albul lor sîn.


În truspatru părți a lumei turbat vîntul se tot duce,
Ca pagînul pe mormînturi răsturnînd creștina cruce,
Și de-a morților blăstemuri alungat, fuge nebun
Pintre tufe-nțepătoare și nuiele de alun.


Iar cînd el se-ntoarce-n codri, mama lui cel tot bocește
Zile-ntregi îl scaldă-n lapte și de răni îl lecuiește...
„Nu mai plînge, mîiculiță ! zice el , așa cum sînt,
Cînd sărut ochii lor veseli, se dau fetele în vînt !