Fabula Leul Și Tăunul de La Fontaine

               LEUL ȘI TĂUNUL


-,,Piei, scârnăvie !” zise Leul cu mânie,
răstindu-se la un Tăun.
-,,Tu crezi că mult îmi pasă mie
că ție unii rege-ți spun ?
Ce, vrei să te măsori cu mine ?
Te-oi sătura, eu, de război !
Doar boii-s mai voinici ca tine,
și eu îi mân pe unde voi !...”
Sunând pe loc chiar el asaltul
și săgetând înaltul,
îi bâzâie pe la obraji
și-l ciupe crâncean de grumaji.
Zbătându-se, izbindu-se greoi
și spumegând, scrâșnind ca un nebun,
răcnește patrupedul ca-n ziua de apoi
de tremură jivinele-n zăvoi.
Și tot cumplitul lor război,
universalul tărăboi,
e opera unui Tăun !
Îl pișcă-ntr-una peste tot
ba de spinare, ba da bot ;
iar când îi intră într-o nară,
se face Leul foc și pară :
și rage, geme, se sfâșie,
turbând de chin și de mânie
și amețit , trudit și frânt,
se prăbușește la pământ...
Ispitele trufiei adesea ne împing
să ne împăunăm prea mult cu gloria.
Pornind să-și trâmbițeze, chiar el, în slăvi, victoria,
se prăpădi Tăunu- ntr-o plasă de Paing.


Eu cred că două tâlcuri poți să desprinzi de-aici :
întâi că dintre inamici
mai de temut sunt cei mai mici.
Și-al doilea că cei ce, deseori,
din mari primejdii, ies biruitori,
n-ajung mereu la capăt s-o tot scoată,
ci pier cîndva dintr-o nimica toată.
Că, vezi, așa-i norocul : se-nvârte ca o roată !

Fabula Leul Și Tăunul de La Fontaine

               LEUL ȘI TĂUNUL


-,,Piei, scârnăvie !” zise Leul cu mânie,
răstindu-se la un Tăun.
-,,Tu crezi că mult îmi pasă mie
că ție unii rege-ți spun ?
Ce, vrei să te măsori cu mine ?
Te-oi sătura, eu, de război !
Doar boii-s mai voinici ca tine,
și eu îi mân pe unde voi !...”
Sunând pe loc chiar el asaltul
și săgetând înaltul,
îi bâzâie pe la obraji
și-l ciupe crâncean de grumaji.
Zbătându-se, izbindu-se greoi
și spumegând, scrâșnind ca un nebun,
răcnește patrupedul ca-n ziua de apoi
de tremură jivinele-n zăvoi.
Și tot cumplitul lor război,
universalul tărăboi,
e opera unui Tăun !
Îl pișcă-ntr-una peste tot
ba de spinare, ba da bot ;
iar când îi intră într-o nară,
se face Leul foc și pară :
și rage, geme, se sfâșie,
turbând de chin și de mânie
și amețit , trudit și frânt,
se prăbușește la pământ...
Ispitele trufiei adesea ne împing
să ne împăunăm prea mult cu gloria.
Pornind să-și trâmbițeze, chiar el, în slăvi, victoria,
se prăpădi Tăunu- ntr-o plasă de Paing.


Eu cred că două tâlcuri poți să desprinzi de-aici :
întâi că dintre inamici
mai de temut sunt cei mai mici.
Și-al doilea că cei ce, deseori,
din mari primejdii, ies biruitori,
n-ajung mereu la capăt s-o tot scoată,
ci pier cîndva dintr-o nimica toată.
Că, vezi, așa-i norocul : se-nvârte ca o roată !

Fabula Liliacul Și Cele Două Nevăstuici de La Fontaine

         LILIACUL ȘI CELE DOUĂ NEVĂSTUICI


Un liliac, zburătăcind ca un năuc,
era să de-a-ntr-o seară de bucluc,
căci nimeri, pe-o ferestruică,
într-un bârlog de nevăstuică.
Cum nu era cu neamul guzganilor în pace,
ea și sări la dânsul să-l înșface.
-,,Cutezi să vii aici, cînd neamul tău
a căutat, cum știi, să-mi facă rău ?
Căci ce mai tot încolo și încoace,
ești Șoarece !(Sau nu-s, eu, Nevăstuică! )”
-,,Am fost zvârlit, aici, ca o fițuică,
de-o pleasnă mai puternică de vânt,
dar Șoarece n-am fost și nici nu sunt,
că n-am nimic comun cu rozătoarele.
Priviți-mă : eu sunt cu aripi, Doamnă,
și aripile pasăre înseamnă...
Jos Șoarecii ! Trăiască Zburătoarele !...”
Cum îi vorbise bine, ca din carte,
ea l-a lăsat să plece mai departe.
Dar poate că blestemele păcatelor
l-or fi mânat cu joaca lor poznașă
la altă Nevăstuică, - o vrăjmașă
a tuturor înaripatelor -
și ea, cu gândul la obârșie,
voia ca pasăre să îl sfâșie.
-,,Eu pasărea ?!... Sunt mai de viță !
N-am pene, ca să mă feresc.
Nu vezi că-s Șoarece, Domniță ?
Trăiască neamul șoricesc !”
Știind s-o schimbe și s-o dreagă,
scăpă din nou cu pielea-ntreagă.


Ca dânsul sunt
atâția pe pământ
croiți să se întoarcă sfârlează, după vânt !

Fabula Liliacul Și Cele Două Nevăstuici de La Fontaine

         LILIACUL ȘI CELE DOUĂ NEVĂSTUICI


Un liliac, zburătăcind ca un năuc,
era să de-a-ntr-o seară de bucluc,
căci nimeri, pe-o ferestruică,
într-un bârlog de nevăstuică.
Cum nu era cu neamul guzganilor în pace,
ea și sări la dânsul să-l înșface.
-,,Cutezi să vii aici, cînd neamul tău
a căutat, cum știi, să-mi facă rău ?
Căci ce mai tot încolo și încoace,
ești Șoarece !(Sau nu-s, eu, Nevăstuică! )”
-,,Am fost zvârlit, aici, ca o fițuică,
de-o pleasnă mai puternică de vânt,
dar Șoarece n-am fost și nici nu sunt,
că n-am nimic comun cu rozătoarele.
Priviți-mă : eu sunt cu aripi, Doamnă,
și aripile pasăre înseamnă...
Jos Șoarecii ! Trăiască Zburătoarele !...”
Cum îi vorbise bine, ca din carte,
ea l-a lăsat să plece mai departe.
Dar poate că blestemele păcatelor
l-or fi mânat cu joaca lor poznașă
la altă Nevăstuică, - o vrăjmașă
a tuturor înaripatelor -
și ea, cu gândul la obârșie,
voia ca pasăre să îl sfâșie.
-,,Eu pasărea ?!... Sunt mai de viță !
N-am pene, ca să mă feresc.
Nu vezi că-s Șoarece, Domniță ?
Trăiască neamul șoricesc !”
Știind s-o schimbe și s-o dreagă,
scăpă din nou cu pielea-ntreagă.


Ca dânsul sunt
atâția pe pământ
croiți să se întoarcă sfârlează, după vânt !