Fabula Liliacul Și Cele Două Nevăstuici de La Fontaine

         LILIACUL ȘI CELE DOUĂ NEVĂSTUICI


Un liliac, zburătăcind ca un năuc,
era să de-a-ntr-o seară de bucluc,
căci nimeri, pe-o ferestruică,
într-un bârlog de nevăstuică.
Cum nu era cu neamul guzganilor în pace,
ea și sări la dânsul să-l înșface.
-,,Cutezi să vii aici, cînd neamul tău
a căutat, cum știi, să-mi facă rău ?
Căci ce mai tot încolo și încoace,
ești Șoarece !(Sau nu-s, eu, Nevăstuică! )”
-,,Am fost zvârlit, aici, ca o fițuică,
de-o pleasnă mai puternică de vânt,
dar Șoarece n-am fost și nici nu sunt,
că n-am nimic comun cu rozătoarele.
Priviți-mă : eu sunt cu aripi, Doamnă,
și aripile pasăre înseamnă...
Jos Șoarecii ! Trăiască Zburătoarele !...”
Cum îi vorbise bine, ca din carte,
ea l-a lăsat să plece mai departe.
Dar poate că blestemele păcatelor
l-or fi mânat cu joaca lor poznașă
la altă Nevăstuică, - o vrăjmașă
a tuturor înaripatelor -
și ea, cu gândul la obârșie,
voia ca pasăre să îl sfâșie.
-,,Eu pasărea ?!... Sunt mai de viță !
N-am pene, ca să mă feresc.
Nu vezi că-s Șoarece, Domniță ?
Trăiască neamul șoricesc !”
Știind s-o schimbe și s-o dreagă,
scăpă din nou cu pielea-ntreagă.


Ca dânsul sunt
atâția pe pământ
croiți să se întoarcă sfârlează, după vânt !