Poezia Pomii Cei Tineri De Magda Isanos

POMII CEI TINERI



Pomii cei tineri, în dimineața de marte,
unii lîngă alții au stat să se roage -
frunțile lor străluceau inspirate deasupra
pămîntului încă-n zăpezi.



Și-n aerul în care nu erau zboruri,
pomii, ale căror umbre nu se născuseră,
cîntau un imn pentru viață,
ca niște oameni goi și frumoși ei cîntau :



,,Soare de-aramă, zeu popular printre plante,
privește oastea noastră-ndrăzneață ;
ici-colo aerul e rumen de tot printre ramuri,
că viitoarele fructe acolo vor sta...




Noi nu ne-nchinăm de fel și nu plîngem,
ci pregătim un loc cît mai înalt pentru cuiburi
și pregătim o orgă de brazi pentru vînturi,
soare de-aramă, zeu totdeauna rotund...



Ni s-a povestit despre tine-n pămînt,
cînd nu cunoșteam dimensiunile cerului ;
ni s-a povestit despre tine-n leagănul cald.
Semințele-n somn visau că există colori,



roșu, albastru și gri, minunate colori,
Tu, peste frunțile noastre, soare, cobori.
Și noi vom da fructe, și noi vom fi hore de flori.
Gloria noastră toată-n vîrf se presimte...''



Și-un curcubeu pe deasupra tulpinilor strimte
cade vestind : nu moarte, desigur, nu moarte,
pomilor tineri în dimineața de marte...

Poezia Pomii Cei Tineri De Magda Isanos

POMII CEI TINERI



Pomii cei tineri, în dimineața de marte,
unii lîngă alții au stat să se roage -
frunțile lor străluceau inspirate deasupra
pămîntului încă-n zăpezi.



Și-n aerul în care nu erau zboruri,
pomii, ale căror umbre nu se născuseră,
cîntau un imn pentru viață,
ca niște oameni goi și frumoși ei cîntau :



,,Soare de-aramă, zeu popular printre plante,
privește oastea noastră-ndrăzneață ;
ici-colo aerul e rumen de tot printre ramuri,
că viitoarele fructe acolo vor sta...




Noi nu ne-nchinăm de fel și nu plîngem,
ci pregătim un loc cît mai înalt pentru cuiburi
și pregătim o orgă de brazi pentru vînturi,
soare de-aramă, zeu totdeauna rotund...



Ni s-a povestit despre tine-n pămînt,
cînd nu cunoșteam dimensiunile cerului ;
ni s-a povestit despre tine-n leagănul cald.
Semințele-n somn visau că există colori,



roșu, albastru și gri, minunate colori,
Tu, peste frunțile noastre, soare, cobori.
Și noi vom da fructe, și noi vom fi hore de flori.
Gloria noastră toată-n vîrf se presimte...''



Și-un curcubeu pe deasupra tulpinilor strimte
cade vestind : nu moarte, desigur, nu moarte,
pomilor tineri în dimineața de marte...

Poezia Înflăcăratul Martie de Eugen Jebeleanu

ÎNFLĂCĂRATUL MARTIE



Oloagă-i lumea, poate că-i și-ncăpățînată.
Cel fugărit de-atîția, se surpă-n moarte.
Eu, însă, muribund gonit, ce crede-n viață,
Arunc a' Focului vii imnuri și ocări
Pe sfinții și samsarii-acestui Marte.




Audă-se-n sfîrșit cuvîntul unui ungur
Ce-n veci nu s-a temut, și care nici nu are
De ce să se mai teamă : cel urmărit mereu
Din stepa tristei Hunii pîn' la groapă
De-al grofilor cuvînt trufaș și de cîntări de slugi, murdare.




Eu trebuie să pier, poate fiindcă-s ungur
Și-s o povară-acestor o sută se Pilați,
Însă trăgînd să mor, mă-ncredințez
Acestor proaspeți tineri ai lui Martie :
Lor, celor noi, mai fericiții-mi frați




O, frați, în voi o vorbă nu-i minciună.
Puteți să cutezați mai mult, căci cutezați.
Nu are nimeni mai temeinic drept
La o mai pașnică, mai fericită viață
Ca întristatul tînăr ungur de-azi.




Priviți în jur și-aflați că tot ce e, -
Maimuțăreală-i, silnicii sînt, - toate.
Și, totuși, iată, voi sînteți cei tineri,
Și totuși, din mormînt, zăresc izbînda voastră :
Va fi mai blînd calvarul, mîine, poate.




Decît maghiarul tînăr, mai trist nu-i astăzi nimeni,
Căci e silit să zacă-ntre tonți și-ntre pașale,
Căci inima degeaba-n oțel îi e turnată,
Pe omul mîndru dornic să scapere ca inima,
Îl prinde-aici rugina și-l macină agale.




Dar Focul, Focul, tineri frați ai mei,
Vai, Focul nu-l lăsați să moară ! Ea,
Viața-rosturi sfinte-avînd-vrea să trăiască
Și-acel zvîrlit de ea-n Ungaria
Trebui' de-o sută de-ori mai mult să vrea.




Un mort, o tineri frați, frați părăsiți,
Viață și credință vă trimite.
Cenușa vă trimite Văpaia ce topește
Și-ndemnul ei de flăcări ; nu deznădăjduiți :
E Martie și Viața-i nesfîrșită.

Poezia Înflăcăratul Martie de Eugen Jebeleanu

ÎNFLĂCĂRATUL MARTIE



Oloagă-i lumea, poate că-i și-ncăpățînată.
Cel fugărit de-atîția, se surpă-n moarte.
Eu, însă, muribund gonit, ce crede-n viață,
Arunc a' Focului vii imnuri și ocări
Pe sfinții și samsarii-acestui Marte.




Audă-se-n sfîrșit cuvîntul unui ungur
Ce-n veci nu s-a temut, și care nici nu are
De ce să se mai teamă : cel urmărit mereu
Din stepa tristei Hunii pîn' la groapă
De-al grofilor cuvînt trufaș și de cîntări de slugi, murdare.




Eu trebuie să pier, poate fiindcă-s ungur
Și-s o povară-acestor o sută se Pilați,
Însă trăgînd să mor, mă-ncredințez
Acestor proaspeți tineri ai lui Martie :
Lor, celor noi, mai fericiții-mi frați




O, frați, în voi o vorbă nu-i minciună.
Puteți să cutezați mai mult, căci cutezați.
Nu are nimeni mai temeinic drept
La o mai pașnică, mai fericită viață
Ca întristatul tînăr ungur de-azi.




Priviți în jur și-aflați că tot ce e, -
Maimuțăreală-i, silnicii sînt, - toate.
Și, totuși, iată, voi sînteți cei tineri,
Și totuși, din mormînt, zăresc izbînda voastră :
Va fi mai blînd calvarul, mîine, poate.




Decît maghiarul tînăr, mai trist nu-i astăzi nimeni,
Căci e silit să zacă-ntre tonți și-ntre pașale,
Căci inima degeaba-n oțel îi e turnată,
Pe omul mîndru dornic să scapere ca inima,
Îl prinde-aici rugina și-l macină agale.




Dar Focul, Focul, tineri frați ai mei,
Vai, Focul nu-l lăsați să moară ! Ea,
Viața-rosturi sfinte-avînd-vrea să trăiască
Și-acel zvîrlit de ea-n Ungaria
Trebui' de-o sută de-ori mai mult să vrea.




Un mort, o tineri frați, frați părăsiți,
Viață și credință vă trimite.
Cenușa vă trimite Văpaia ce topește
Și-ndemnul ei de flăcări ; nu deznădăjduiți :
E Martie și Viața-i nesfîrșită.