POMII CEI TINERI
Pomii cei tineri, în dimineața de marte,
unii lîngă alții au stat să se roage -
frunțile lor străluceau inspirate deasupra
pămîntului încă-n zăpezi.
Și-n aerul în care nu erau zboruri,
pomii, ale căror umbre nu se născuseră,
cîntau un imn pentru viață,
ca niște oameni goi și frumoși ei cîntau :
,,Soare de-aramă, zeu popular printre plante,
privește oastea noastră-ndrăzneață ;
ici-colo aerul e rumen de tot printre ramuri,
că viitoarele fructe acolo vor sta...
Noi nu ne-nchinăm de fel și nu plîngem,
ci pregătim un loc cît mai înalt pentru cuiburi
și pregătim o orgă de brazi pentru vînturi,
soare de-aramă, zeu totdeauna rotund...
Ni s-a povestit despre tine-n pămînt,
cînd nu cunoșteam dimensiunile cerului ;
ni s-a povestit despre tine-n leagănul cald.
Semințele-n somn visau că există colori,
roșu, albastru și gri, minunate colori,
Tu, peste frunțile noastre, soare, cobori.
Și noi vom da fructe, și noi vom fi hore de flori.
Gloria noastră toată-n vîrf se presimte...''
Și-un curcubeu pe deasupra tulpinilor strimte
cade vestind : nu moarte, desigur, nu moarte,
pomilor tineri în dimineața de marte...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...