Poezia Dorința de Magda Isanos

DORINȚA




N-aș vrea ca după moarte să-nvii
în alt tipar de om sau animal,
sau floare cu petale străvezii,
ci-aș vrea să trec în regnul mineral.




Să fiu bucată rece de granit,
ascuns filon de marmoră să fiu
să-mi dorm, în fine, somnul liniștit
sub straturi suprapuse mai tîrziu.




Eu n-o să simt rozîndu-mă izvoare,
și peste-un veac o mînă de artist
va nemuri minuni strălucitoare
din trupu-mi fără liniște și trist.

Poezia Macii de Magda Isanos

MACII



Ardeau ca niște facle vii,
în vîrf de firave tulpini.
își înălțau rîzînd zblobii
obrazul roșu dintre spini.




I-am adunat cu mîini avare,
am rătăcit în seara blîndă,
umplîndu-mi brațele de floare
învăpăiată și plăpîndă.




Și m-am întors într-un tîrziu,
departe cîmpul rămînea,
atît de singur și pustiu,
în urma mea.




Dar cînd acasă-am încercat
să-i strîng într-un aprins buchet,
toți macii mai s-au scuturat
ca niște lacrimi pe parchet.

Poezia Primăvara 2 de Magda Isanos

PRIMĂVARA



Un aer călduț, parfumat,
sub cerul de un pal ivoriu,
în vale pîrîul umflat
aleargă sălbatec și viu.
în zori m-a trezit sărutarea
trimisă pe o rază de soare ;
lumina-neca depărtarea -
tot răul murise-n uitare.
Veni pe aripă de vînt
o veste frumoasă din cer.
Și-acuma bătrînul pămînt
își lasă cojocul de ger.
E vestea ce-o murmură sara
zefirul. Pădurea o știe ;
sosește de-acum primăvara,
să bucure lumea pustie.
Prin dealuri sărace, se-aude
un zvon care crește mereu.
Îl spun a pîrîului unde,
îl cîntă tot sufletul meu.
O floare albastră și crudă
se-nașță sfioasă spre soare
și cată la loc să se-ascundă
de firea zăpezii ce moare.
Tu, soare, trimite lumină
în raze bogate spre noi
și fă să răsară-n grădină
frunzișul, pe arborii goi...

Fabula Motanul, Nevăstuica Și Iepurașul

MOTANUL, NEVĂSTUICA ȘI IEPURAȘUL

Într-o bună dimineață,
Nevăstuica hrăpăreață
-o șireată și-o hapsână-
se făcu, mă rog, stăpână
pe palatul lui Ionică
Iepurică,-
lucru lesne când stăpânul lui
hoinărea cu noaptea-n cap pe grui,
aurorii vrând să-i dea binețe.
După niște raite prin fânețe,
după ce gustă în lunca nouă,
cimbrul fraged, înșelat de rouă,
când se-ntoarse-acasă Iepurașul,
Nevăstuica-i ocupă sălașul.
,,Doamne sfinte, ce zăresc
în căminul părintesc?...
Hei, Cumătră, crezi că-ți merge?
Ia-ți bulendrele și-o șterge,
dacă vrei să nu asmut
toți gherlanii din ținut..."
Cuscra fără căpătâi
zise :,,Petecul de glie
e al cui l-ocupă-ntâi.
Chiar palat de-ar fi să fie,
au ce lege-ți dă temeiul
să-ți închipui că bordeiul
e al tău pentru vecie?"
,,Legea este obiceiul
moștenit din tată-n fiu.
Alta nici nu vreau să știu!"
,,Ca să nu mai țipi pe-aici
în mânia ta turbată,
vrei să mergi la judecată
la jupânul Miorlăici?..."
Cotoșmanul gros și gras,
meșter mare-n judecăți,
de o vreme s-a retras
undeva-n pustietăți,
să trăiască pocăit,
ca un schivnic într-un schit.
Iepurașul s-a-nvoit...
Dragii mei, poftiți mai lîngă mine,
că-s bătrân de tot și n-aud bine",
le-a grăit, cu miorlăieli blajine.
Fără teamă, se apropiară.
Dar, fățarnic, strașnicul Cotoi,
când se pomeni cu ei sub gheară,
i-mpăcă mâncându-i pe-amândoi.

Tot așa pățesc și printre noi
cei ce țin dreptate regilor să ceară.