Poezia Calul De La Birja De Noapte de Magda Isanos

CALUL DE LA BIRJA DE NOAPTE




Parcă s-ar fi-nchegat din ceață : șade
bătrîna birjă-n gară și se-aud
locomotive triste-n aer ud -
în care-așteaptă ploaia și nu cade ;
și se gîndește calul fără vlagă
la biciul ce-l pîndește și la drum,
la urmezeala grajdului și cum
e hamul greu și nu i-l mai dezleagă.
Iar buza lui bătrînă se-nfioară
de-o suferință fără răzvrătire,
simțind aroma fragedelor fire
de iarbă, ce răsar pe cîmp afară ;
și, pirotind, ureche-și ațintește,
s-audă glasu aspru care-i cere
mereu să-și miște trupu-ntr-o durere,
ce, ca și drumul, nu se mai sfîrșește.
O vreme-avu, pe-alăturea tovarăș,
și boturile cînd li s-atingeau,
povara mult mai lesne-o dovedeau,
dar a căzut prietenul - și iarăși
stă calul și nu poate să priceapă
întunecoasa lege care-l mînă
prin nopți mucegăite și prin apă.
Și-n sinea lui se roagă să rămînă,
cum a rămas și celălalt, pe paie,
nesimțitor la bici și-njurătură.
Fierbinte fulger gîndurile-i taie,
și-adînc simțind încă-o înjurătură,
pornește,-n spate roțile s-aud,
ca ieri, ca-ntodeauna, și departe
locomotive,-n aerul cel ud,
ca strigăte de dincolo de moarte.

Fabula Câinele Care-i Duce Stăpânului Mâncare În Coș de La Fontaine

CÂINELE CARE-I DUCE STĂPÂNULUI
                    MÂNCARE ÎN COȘ

Greu mai reziști când mândra-i cu ochi de văpaie
sau când cunoști ispita grămezilor de aur!
Sunt prea puțini străjerii de pază-ntr-un tezaur
ce nici nu s-ar atinge măcar de o lescaie...

Mai cumpătat decât voia să fie,
cu toate că îl ispitea atât,
Grivei ducea stăpânului la vie
merindele într-un paner, la gât.
Ar trebui să ne cam ia mirarea
că mai curînd deprinzi cu cumpătarea
un dobitor,- decât pe nu știu care,
căc omul nu-i în stare.
Ci într-o zi, cum își urma cărarea,
un câine ciobănesc al nu știu cui
se repezi la el să-i ia mâncarea,
dar se izbi pe loc de colții lui.
Lăsându-și coșul jos, cu tot amarul,
Grivei sări la luptă cu tâlharul.
Dar cum veneau buluc potăi destule
din cele care-s veșnic nesătule
și sunt în stare pentru-o-mbucătură
să-ndure orice lovitură,-
Grivei fu nevoit să înțeleagă
că nu e chip să-frunte-o haită-ntreagă
și înhățând o gură
de fritptură,-
pofti chiar el fârtații din jur, cu mic cu mare,
să se înfrupte-n tihnă din mâncare.
Și într-o clipă, care mai de care,
își puseră la lucru-n grabă fălcile
și sfârtecară hălcile.

În cășunarea haitei pe coșul buclucaș,
eu văd icoana unui năpăstuit oraș
în care, când s-apropie urgia,
se spune la bătaie visteria.
Iar dacă se opune, de formă, vreun ins,-
când sar cu gura toți, se dă învins
cu mare ușurință, fără luptă,
și el e primul care mai aprins
din visterie se înfruptă.

Fabula Cârpaciul Și Bogătașul

CÂRPACIUL ȘI BOGĂTAȘUL

Tot petrecea, Cârpaciul, perechi după perechi,
cântând din zori de zi și până-n noapte,
mai mulțumit decât erau cei Șapte
mari înțelepți, din vremurile vechi.
Vecinul său, Bancherul, un om de aur plin,
cânta puțin, dormea și mai puțin
și-n zori, când izbutea să ațipească,
îl deșteapta Cârpaciul cu cântecele sale.
Zău, ce păcat că Pronia cerească
n-a rânduit și somnul, să-l cumperi cu parale,
cum cumperi zarzavatul în târg, la precupeț!
Trimise, deci,, să-l cheme la el pe cântăreț
și-l întreabă, știindu-le om sărman:
-,,Bădie Stroe, cât câștigi pe an?"
-,,Pe an? răspunse dânsul dând din umăr.
Eu nu-s deprins Boierule să număr
zi peste zi, de-a valma, într-un vraf,
să-mi socotesc venitul pe an,ca un zaraf.
Eu drămuiesc câștigul de astăzi până mâine
și tare fericit m-aș socoti
de-aș scoate totdeauna măcar o biată pâine."
-,,Ia spune-atunci cam cât câștigi pe zi!"
-,,Păi uneori mai bine și alteori mai rău.
Nu curge - tot mai pică ! Destul de bine, zău,
să poată viețui și un sărman,
de n-ar mai fi, cum bine știi că sunt,
atîtea praznice pe an
și Popa să scornească într-una câte-un sfânt..."
A râs și Bogătașul de neprihana lui
și l-a căpătuit cu bani destui.
-,,Păstrează-ți suta asta de galbeni, bade Stroe,
să-i ai la vro nevoie!"
Înmărmurit, Cârpaciul, crezând că are bani
cât nu scot aurarii în zeci și zeci de ani,
în pivniță-și îngroapă cu grijă visteria
și veselia.
Cum bani și voioșie arar vezi împerună,
adio cânt, și râs, și voie bună!
De la un timp nici somnul nu se lipsea de pleoaple
și grijile îndată au început să-l sape.
Ca un zgârcit, cu teamă, sau ca un idolatru,
mai toată ziulica ședea cu ochii-n patru,
iar noaptea, la un zgomot stârnit de vreo pisică,
Era cuprins de frică
ca nu cumva să-i fure pisica visteria...
Cum ajunsese, bietul, o umbră, un strigoi,
văzându-și pân' la urmă Cârpaciul neghiobia,
Boierului îi dete bănetul înapoi
și-și regăsi odihna și toată voioșia.

Poezia Blestem de Magda Isanos

Blestem



Sunt mii de ani de cînd ne-am întîlnit,
și-am pas vînatul nostru la un loc,
și-n grotă - după ce-am aprins un foc -
legîndu-ne tovarăși, ne-am iubit.




Mi-i glasul tău așa de cunoscut,
și-n ochii tăi e-un soare de demult
( de care-ți amintești că ne-am temut
și ne-nchinam la dînsul ). Cînd te-ascult,




Străveche bucurie crește-n mine,
și toate parc-au fost, dar le-am uitat
și mi le-aduc aminte lîngă tine.
Eu și pe-atuncea-n tine-am căutat




Iubire, și-am găsit numai durere
sunt mii de ani și pentru totdeauna
e blestemul, de n-au avut putere
atîtea nopți din noi să facă una.