Poezia Insomnie de Magda Isanos

ISOMNIE




Noapte, noapte, caută mai bine
în burduful tău cusut cu stele
căpătîiul ce mi se cuvine,
somnul meu și visurile mele.




În zadar cu fața la perete
m-aș întoarce, că din orice parte
mă privesc, de dincolo de moarte
și de vreme, tristele portrete.




Ceasul e, sau inima ce bate ?
Din adînc de suflet mai aproape
vine să-nflorească sub pleape
amintirea dragostei bogate.

Poezia Daruri de Magda Isanos

DARURI



Tu ești în inima ca un dar
neașteptat și mult prea scump,
pe care îl cercetez mirată iar și iar,
cu-aceeași nesecată desfătare.




Ești tainica-mi putere și mîndrie,
de cînd te știu mi-i cerul mai aproape
și nu mai pot durerile să vie,
să-mi tulbure-ale sufletului ape.




Tu mi-ai făcut țărîna mai ușoară
și inima așa de dulce grea,
ca ramura ce toamna se-mpovară
de greutatea roadei de pe ea.




Asemeni unui mare cer cu stele,
mi te-ai răsfrînt în suflet ca-ntr-un lac,
și-adînci de-atuncea-s gîndurile mele,
de aur globul inimii, sărac.




Aceste toate să ți le plătesc
nu voi putea, ci lasă-mă măcar,
risipitor meu, să te iubesc,
din darurile tale dîndu-și dar.

Poezia Cum Povestește Viața de Magda Isanos

CUM POVESTEȘTE VIAȚA




La-ncheietura mîinii mele-ascult
cum povestește viața, și mă mir,
și-mi amintesc și-acuma c-am fost fir
de iarbă, și-am fost scoică, mai demult.




Și poate mai-nainte-am respirat
pe-ntinderile vaste, și-am privit
în față cerul tainic și-am dorit
să nu mai fiu ocean, și-am fost uscat.




Eu știu ce simt copacii care cresc,
și fructele pe creangă cînd se coc,
ce simt vulcanii care izbucnesc,
c-am fost copac, și ramură, și foc.




Cu șerpii pe nisip am stat la soare
și-am mers la vînătoare, și-am ucis,
în piatră spaima gîndului mi-am scris
cînd îmi făcusem brațe din picioare.





Și cîte somnuri nu mi-au trebuit
ca de la capăt truda să mi-o ieu,
și multe le-am uitat, dar pururi eu
am fost, și niciodată n-am murit.

Poezia Seara de Primăvară de Magda Isanos

SEARA DE PRIMĂVARĂ



Cu mii de ochi ceru-ntreabă de tine
- ce mă-nvățaseși limba să i-o știu -
și-a tresărit noianul tăcerilor din mine
la glasu-i de lumină, ca o dojonă viu.




Copacii de pe strada noastră mă-ntreabă,
amestecîndu-și umbrele sub pași,
zvonind din crengi chemări de primăvară,
ci eu, simțindu-mi sufletul de-ocnaș,




tăceam ; dar iată că tăcerile din mine
s-au rupt ca gheața de pe rîuri și-au pornit
să plîngă - nu știu, pentru mine, pentru tine,
sau pentru dragostea dintîi, care-a murit.