Poezia Potirul Mistic de Tudor Arghezi

POTIRUL MISTIC


Iată-l cuprins în singura lumină
Ce-o altoiește cerul pe pămîntul.
De linisti mari cărarea lui e plină
Și pasul lui e tînăr, drept și sfînt,
Precum ar fi al codrilor de stele
cînd s-ar mișca din loc, și-n mers
Păstorul alb, ivindu-se-ntre ele,
Și-ar face drum, păscînd, pri univers.





 L-așteaptă-n zări talazele de fier :
Nestrăbătuta lor întunecime -
Ce bat zăgazul limpedelui cer
Cu spaimă, hotărîre și cruzime.
E o statuie de-ntuneric sfîntul,
Și ochiul care să-l pătrundă
Nu l-a născut din lutul pămîntul,
Ca să-l ridice peste el și undă.





Amforă,-n jur cu-o antică pictură
Ce-și amintește-n murmur c-a rămas
Plinul de umbră pîn' la gură,
Vas tămîios, de fost iconostas,
Du-te, purtată-n soare cu mîndrie,
Pînă acolo unde-s zori de seară,
Și varsă-te în bezna cenușie
Întreagă, liniștită, solitară.

Poezia Potirul Mistic de Tudor Arghezi

POTIRUL MISTIC


Iată-l cuprins în singura lumină
Ce-o altoiește cerul pe pămîntul.
De linisti mari cărarea lui e plină
Și pasul lui e tînăr, drept și sfînt,
Precum ar fi al codrilor de stele
cînd s-ar mișca din loc, și-n mers
Păstorul alb, ivindu-se-ntre ele,
Și-ar face drum, păscînd, pri univers.





 L-așteaptă-n zări talazele de fier :
Nestrăbătuta lor întunecime -
Ce bat zăgazul limpedelui cer
Cu spaimă, hotărîre și cruzime.
E o statuie de-ntuneric sfîntul,
Și ochiul care să-l pătrundă
Nu l-a născut din lutul pămîntul,
Ca să-l ridice peste el și undă.





Amforă,-n jur cu-o antică pictură
Ce-și amintește-n murmur c-a rămas
Plinul de umbră pîn' la gură,
Vas tămîios, de fost iconostas,
Du-te, purtată-n soare cu mîndrie,
Pînă acolo unde-s zori de seară,
Și varsă-te în bezna cenușie
Întreagă, liniștită, solitară.

Poezia Închināciune de Tudor Arghezi

ÎNCHINĀCIUNE

Viața de foc ! ce faci în vatra noastrā ?
Te-nnābușe chibritul și te sting
Hîrtiile-aruncate în flacāra-ți albastrā.
Zalele noastre nu se mai ating
Sā-și oțārascā solzii lor, de tine.
Platoșa noastrā n-a mai oglindit
Vāpaia negurilor toate, pline
Din rāsārituri și din asfințit.
Cînd pāstoream cu turmele pāmîntul
Și ne mutam ușori din loc în loc,
Și nu știam unde ne-a fi mormîntul
Și viețuiam cu zarea launloc
Și ne sculam cu soarele deodatā
Și ospātam pe-o margine de apā
Și ne urma vecia ca o roatā
Și-avem toiag și fluiere drept sapā
Și plug ; și visul ne era pātul -
Atuncea ochii noștri zîmbitori
Nu cāutau de subt învelitori
Petecul unui crepuscul.
Necunoscînd hîrtie și cernealā,
Cîntecul nostru se-nnālța cîntat,
Iar nesfîrșitul vieții nu era stricat
De un canon, un scris, o zugrāvealā.
Unde purcezi ? rosteam la despārțire
Și arātam cu brațul în apus,
În miazāzi, prin aburul subțire
Ce-l risipea cādelnița de sus.
În miazāzi, în miazānoapte,
Pe patru drumurile largi ale fāpturii
Veneau cu noi, deasuprā-ne, vulturii,
Și ugerii, alāturi, ai vitelor, cu lapte.
Necāutînd în turle și orașe
Unde se-nseamnā timpul cu-o bātaie,
Soroacele stau scrise în stelele urmașe,
Și ne simțeam acasā subt cer, ca-ntr-o odaie.

Poezia Închināciune de Tudor Arghezi

ÎNCHINĀCIUNE

Viața de foc ! ce faci în vatra noastrā ?
Te-nnābușe chibritul și te sting
Hîrtiile-aruncate în flacāra-ți albastrā.
Zalele noastre nu se mai ating
Sā-și oțārascā solzii lor, de tine.
Platoșa noastrā n-a mai oglindit
Vāpaia negurilor toate, pline
Din rāsārituri și din asfințit.
Cînd pāstoream cu turmele pāmîntul
Și ne mutam ușori din loc în loc,
Și nu știam unde ne-a fi mormîntul
Și viețuiam cu zarea launloc
Și ne sculam cu soarele deodatā
Și ospātam pe-o margine de apā
Și ne urma vecia ca o roatā
Și-avem toiag și fluiere drept sapā
Și plug ; și visul ne era pātul -
Atuncea ochii noștri zîmbitori
Nu cāutau de subt învelitori
Petecul unui crepuscul.
Necunoscînd hîrtie și cernealā,
Cîntecul nostru se-nnālța cîntat,
Iar nesfîrșitul vieții nu era stricat
De un canon, un scris, o zugrāvealā.
Unde purcezi ? rosteam la despārțire
Și arātam cu brațul în apus,
În miazāzi, prin aburul subțire
Ce-l risipea cādelnița de sus.
În miazāzi, în miazānoapte,
Pe patru drumurile largi ale fāpturii
Veneau cu noi, deasuprā-ne, vulturii,
Și ugerii, alāturi, ai vitelor, cu lapte.
Necāutînd în turle și orașe
Unde se-nseamnā timpul cu-o bātaie,
Soroacele stau scrise în stelele urmașe,
Și ne simțeam acasā subt cer, ca-ntr-o odaie.