POTIRUL MISTIC
Iată-l cuprins în singura lumină
Ce-o altoiește cerul pe pămîntul.
De linisti mari cărarea lui e plină
Și pasul lui e tînăr, drept și sfînt,
Precum ar fi al codrilor de stele
cînd s-ar mișca din loc, și-n mers
Păstorul alb, ivindu-se-ntre ele,
Și-ar face drum, păscînd, pri univers.
L-așteaptă-n zări talazele de fier :
Nestrăbătuta lor întunecime -
Ce bat zăgazul limpedelui cer
Cu spaimă, hotărîre și cruzime.
E o statuie de-ntuneric sfîntul,
Și ochiul care să-l pătrundă
Nu l-a născut din lutul pămîntul,
Ca să-l ridice peste el și undă.
Amforă,-n jur cu-o antică pictură
Ce-și amintește-n murmur c-a rămas
Plinul de umbră pîn' la gură,
Vas tămîios, de fost iconostas,
Du-te, purtată-n soare cu mîndrie,
Pînă acolo unde-s zori de seară,
Și varsă-te în bezna cenușie
Întreagă, liniștită, solitară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...