ÎNCHINĀCIUNE
Viața de foc ! ce faci în vatra noastrā ?
Te-nnābușe chibritul și te sting
Hîrtiile-aruncate în flacāra-ți albastrā.
Zalele noastre nu se mai ating
Sā-și oțārascā solzii lor, de tine.
Platoșa noastrā n-a mai oglindit
Vāpaia negurilor toate, pline
Din rāsārituri și din asfințit.
Cînd pāstoream cu turmele pāmîntul
Și ne mutam ușori din loc în loc,
Și nu știam unde ne-a fi mormîntul
Și viețuiam cu zarea launloc
Și ne sculam cu soarele deodatā
Și ospātam pe-o margine de apā
Și ne urma vecia ca o roatā
Și-avem toiag și fluiere drept sapā
Și plug ; și visul ne era pātul -
Atuncea ochii noștri zîmbitori
Nu cāutau de subt învelitori
Petecul unui crepuscul.
Necunoscînd hîrtie și cernealā,
Cîntecul nostru se-nnālța cîntat,
Iar nesfîrșitul vieții nu era stricat
De un canon, un scris, o zugrāvealā.
Unde purcezi ? rosteam la despārțire
Și arātam cu brațul în apus,
În miazāzi, prin aburul subțire
Ce-l risipea cādelnița de sus.
În miazāzi, în miazānoapte,
Pe patru drumurile largi ale fāpturii
Veneau cu noi, deasuprā-ne, vulturii,
Și ugerii, alāturi, ai vitelor, cu lapte.
Necāutînd în turle și orașe
Unde se-nseamnā timpul cu-o bātaie,
Soroacele stau scrise în stelele urmașe,
Și ne simțeam acasā subt cer, ca-ntr-o odaie.