Poezia Priveghere de Tudor Arghezi

PRIVEGHERE



Nu-nchide ochii, nu adormi.
Ceasul e pe-aproape, pe-aci,
Trebuie să treacă.
Poate cam pe la toacă,



Poate cam între vecernii și utrenii,
Cam după amurgul cu mirodenii,
Pe la greieriș,
Cînd își ivește din papuri, furiș,
Luna creasta.
Cam pe vremea asta.




Ia seama bine.
Ceasul o singură dată vine.
Bagă de seamă.
Nu tăcea dacă auzi că te cheamă.
Spune-i ceasului : - ,,Ți-am auzit aripa de scrum,
Cată-ți de drum''.





Vezi ușile să-ți fie încuiate,
Ferestrele ferecate
Și poarta de la ogradă.
Că or să vie grămadă
Și sfintele femei,
Care se vor înnălța din călcîie citeștrei,
Cu făclii de ceară
Pînă la geamuri, ca să ceară
Trupul tău adormit.



Strigă : - ,,Nu-i adevărat ! Nu sînt răstignit !
Dovadă pălmile și tălpile mele.''


Și pune cîinii pe ele.

Poezia O Zi de Tudor Arghezi

O ZI


Ziua de ieri s-a ținut după mine, crezînd,
Ca un cîine flămînd,
Că e legată cu ceva, cu vre o curea,
Și la o răspîntie cu statui
S-a întors, văzînd că nu-i.





S-a pierdut neputicioasă și pribeagă
După ce vremea întreagă
M-a urmat, pas cu pas, pînă azi
La amiazi.



Cine și-a pierdut o zi cît o viață
S-o caute repede. Se înnoptează. Se lasă ceață.

Poezia Făclii de Tudor Arghezi

FĂCLII



Făclii și candele la rînd,
Stinse, aprinse, fumegînd,
Catapetesme, bolți, iconostase,
Acoperite cu praf de mătase.
Cartea veche singură se răsfoiește,
Învațată de boantele dește
Cu măciulii grele și groase,
Ale schivnicilor, la liturghii și parastase.




De marginea foilor de jos,
Treiburicele închinăciunii s-au ros.
Și au lăsat pe foi
Foițe de piele, mai vechi și mai noi.
Amestecată cu cafeniile rămășițe de moaște,
Slova, de multe ori sfințită, greu se cunoaște.




Noaptea, cotobăiește la strană și în altar
Uu strigoi de ieromonah cărturar
Cu fața și barba săracă
În dulamă de aburi. Și, iacă,
Sînt închiși toți în anii tăi, în trecut !
I-ai trăit ? Ți s-a părut ?

Poezia Maica Scintila de Tudor Arghezi

MAICA SCINTILA




Mîna Maicii Scintila de la ușe
Îi moale ca o mînușe.
Ochii lungi ai Cuvioșiei-Sale,
Ca niște migdale,
Cu pleoapele apropiate
Dorm pe jumătate.
Sîngele candelei obrazului e de undelemn.
O Madonă de majolică. Un crucifix de lemn.
Un surîs de înger întristat
A trecut, i-a zburat
Ca o columbă, pe dinainte.
Pasul, nesimțit în veșminte,
Vrea tot mai încet să o ducă,
Imaterial și lin, de nălucă.





Florile și fluturii au rămas într-un vis
De stingere în aghiezmele din Paradis.
Nimic nu mai lucește și cîntă.
De dincolo de zare sfîntă
Se-aude-abia corul cetelor sfinte
Cu peruci de aur și cu încălțăminte
Ușoară, de catifea stelară.




Maica Scintila înghiață,
La ușa școlii de o viață,
Descuie și încuie, deschide și închide
Cu chei palide și livide.
Cunoaște toate domnișoarele mititele
Care poartă pe Hristos între mărgele,
Și pe cele care s-au măritat,
Cu diplomă și certificat.
Maica mai descuie ușa din coridor
Fetelor fetițelor.



Maica tristă, maică suavă,
Ești bolnavă
De seninătate și slavă.