Poezia Drumu-I Lung de Tudor Arghezi

DRUMU-I LUNG




Drumu-i lung din Jii încoace
Și cuptiorul nu mai coace.
Cîtă-i calea, cîtu-i drum,
Nu e vatră, nu e fum,
Azimă și mămăligă.
Maica plînge, pruncii strigă.
Au rămas în sate vii
Numai cîteva stafii,
Fără păr, fără gingii.
Un' mă duc și un mă port
Pute-a candelă de mort.
Maicile și vacile-au
Înțărcat săracile.
Gura umblă după sîn
Frămîntînd un hoit bătrîn.
Ugerile, țîțele,
Aspre ca tărîțele.
După ce-au pierit și cînii,
Au rămas numai bătrînii,
Să-și numere zilele.
Te apucă milele,
Lacrimile și mînia.


Asta fuse România ?

Poezia Drumu-I Lung de Tudor Arghezi

DRUMU-I LUNG




Drumu-i lung din Jii încoace
Și cuptiorul nu mai coace.
Cîtă-i calea, cîtu-i drum,
Nu e vatră, nu e fum,
Azimă și mămăligă.
Maica plînge, pruncii strigă.
Au rămas în sate vii
Numai cîteva stafii,
Fără păr, fără gingii.
Un' mă duc și un mă port
Pute-a candelă de mort.
Maicile și vacile-au
Înțărcat săracile.
Gura umblă după sîn
Frămîntînd un hoit bătrîn.
Ugerile, țîțele,
Aspre ca tărîțele.
După ce-au pierit și cînii,
Au rămas numai bătrînii,
Să-și numere zilele.
Te apucă milele,
Lacrimile și mînia.


Asta fuse România ?

Poezia Da, E Lung de Tudor Arghezi

DA, E LUNG



Drumu-i lung pînă la Jii,
Fără tați, fără copii.
Ce rămîne sînt flăcăi
De scutec și de copăi.
Casele, cătunele,
Colea, cîte unele,
Au rămas ca niște babe,
Vinete, scîlcii și slabe.
Fetele îmbătrînite
Nu mai știu să se mărite
Pe flăcăi i-a luat pe sus
Și i-a dus și i-a tot dus.
I-a furat o vijelie
Peste negura pustie
Și i-a dus, i-a răsucit.
Pînă li s-au risipit,
Zvîrcoliți de-a-ndoaselea,
Zgîrciurile, oasele.
Ce fu ăsta, om cu față,
Cel împleticit în ceață ?
Cîrja-l ia de subsuoară.
Îl întoarce și-l doboară.
Făt-Frumos era frumos :
I-a căzut falca de jos.
L-au mîncat pe jumătate
Toate rănile spurcate.
A scăpat ciuntit și mut.
Brațele și le-a pierdut.
Doar genunchii, calea, valea,
S-au strîmbat ca alte alea.

Poezia Da, E Lung de Tudor Arghezi

DA, E LUNG



Drumu-i lung pînă la Jii,
Fără tați, fără copii.
Ce rămîne sînt flăcăi
De scutec și de copăi.
Casele, cătunele,
Colea, cîte unele,
Au rămas ca niște babe,
Vinete, scîlcii și slabe.
Fetele îmbătrînite
Nu mai știu să se mărite
Pe flăcăi i-a luat pe sus
Și i-a dus și i-a tot dus.
I-a furat o vijelie
Peste negura pustie
Și i-a dus, i-a răsucit.
Pînă li s-au risipit,
Zvîrcoliți de-a-ndoaselea,
Zgîrciurile, oasele.
Ce fu ăsta, om cu față,
Cel împleticit în ceață ?
Cîrja-l ia de subsuoară.
Îl întoarce și-l doboară.
Făt-Frumos era frumos :
I-a căzut falca de jos.
L-au mîncat pe jumătate
Toate rănile spurcate.
A scăpat ciuntit și mut.
Brațele și le-a pierdut.
Doar genunchii, calea, valea,
S-au strîmbat ca alte alea.