Poezia În Satele Și Văile de Tudor Arghezi

ÎN SATELE ȘI VĂILE




În satele și văile din Jii,
Numai schilozi, numai muieri, numai copii
Împleticiți în ceață.
Carnea pe ei e vînătă și creață,




Și osul se străvede-n piele.
Dau brațele de glezne, picioarele sînt grele.
Strigoii ăștia mici, de țară,
Parc-ar voi să sară
Și s-ar sfii să calce pe pămînt,
Ca de mormînt,
La fiecare cotitură.
Nici nu se plîng și nici nu-njură
Atîta carne bună le-a rămas,
Cît buba rea, de la urechi la nas.

Poezia În Satele Și Văile de Tudor Arghezi

ÎN SATELE ȘI VĂILE




În satele și văile din Jii,
Numai schilozi, numai muieri, numai copii
Împleticiți în ceață.
Carnea pe ei e vînătă și creață,




Și osul se străvede-n piele.
Dau brațele de glezne, picioarele sînt grele.
Strigoii ăștia mici, de țară,
Parc-ar voi să sară
Și s-ar sfii să calce pe pămînt,
Ca de mormînt,
La fiecare cotitură.
Nici nu se plîng și nici nu-njură
Atîta carne bună le-a rămas,
Cît buba rea, de la urechi la nas.

Poezia Într-un Județ de Tudor Arghezi

ÎNTR-UN JUDEȚ



Într-un județ de miazănoapte,
Din sat în sat, din zvon, din șoapte,
Se știe că ș-au rupt genunchii,
Pînă la groapă, tații, frații, unchii,
Și verii, și cumnații, și nepoții.
Toți au murit, cu toții.
Nu mai e bun niciun bărbat
În niciun sat.
Vre un unchiaș, ici-colea, un nebun,
Mai șchioapătă-n vre un cătun,
Cătrobăind pe drumuri, pe șosele,
După coceni, după surcele,
Domniță și duduie.
El ar mînca și baligă, și nu e.
Cîinii schilozi așteaptă-n drum,
Scămoși în ceața ca de fum,
Să vie-acasă cine nu mai vine.
Și ține vîntul și războiul ține !
Dar nu e voie de-asta
Să stea de vorbă maica, surorile, nevasta,
Și nu e voie nici să te gîndești,
Că ori iscoadă ori vîndut ești.
Domnii cu căși de geam, din București,
Sînt bucuroști, pe un' te duci,
Că țara s-a umplut de cruci.

Poezia Într-un Județ de Tudor Arghezi

ÎNTR-UN JUDEȚ



Într-un județ de miazănoapte,
Din sat în sat, din zvon, din șoapte,
Se știe că ș-au rupt genunchii,
Pînă la groapă, tații, frații, unchii,
Și verii, și cumnații, și nepoții.
Toți au murit, cu toții.
Nu mai e bun niciun bărbat
În niciun sat.
Vre un unchiaș, ici-colea, un nebun,
Mai șchioapătă-n vre un cătun,
Cătrobăind pe drumuri, pe șosele,
După coceni, după surcele,
Domniță și duduie.
El ar mînca și baligă, și nu e.
Cîinii schilozi așteaptă-n drum,
Scămoși în ceața ca de fum,
Să vie-acasă cine nu mai vine.
Și ține vîntul și războiul ține !
Dar nu e voie de-asta
Să stea de vorbă maica, surorile, nevasta,
Și nu e voie nici să te gîndești,
Că ori iscoadă ori vîndut ești.
Domnii cu căși de geam, din București,
Sînt bucuroști, pe un' te duci,
Că țara s-a umplut de cruci.