Poezia Mamă Țară de Tudor Arghezi

MAMĂ ȚARĂ




Maică, mulți te-au dușmănit
Că ești neam blagoslovit.
Unde sapă sapa locul
Sare din pămînt norocul.
Ai pămînt și ape multe,
Vîntul stă să ți le-asculte,
Și izvoare
Călătoare.
Crapii-n ele-s cît berbecii,
În pomi piersici cît dovlecii,
Pepenii de zahăr roșu,
În grîu spicul cît cocoșu.
Pui un bob, din el răsare
Mia de mărgăritare :
Dulce binecuvîntare
Fiecare fir de vînt
Îl adie un descînt,
Fiecare stea de sus
Îl mîngîie cum l-ai pus.
Noaptea-l coace și ea, luna,
Caldă lui întodeauna
Și pe cîmp cu ceru-n față
Cîmpul plete-și răsfață.




În adîncul lui tresare
Altă vatră de izvoare
( Ți-a făcut destinul semnul )
Untul negru, undelemnul.



23 august 1964

Poezia Mamă Țară de Tudor Arghezi

MAMĂ ȚARĂ




Maică, mulți te-au dușmănit
Că ești neam blagoslovit.
Unde sapă sapa locul
Sare din pămînt norocul.
Ai pămînt și ape multe,
Vîntul stă să ți le-asculte,
Și izvoare
Călătoare.
Crapii-n ele-s cît berbecii,
În pomi piersici cît dovlecii,
Pepenii de zahăr roșu,
În grîu spicul cît cocoșu.
Pui un bob, din el răsare
Mia de mărgăritare :
Dulce binecuvîntare
Fiecare fir de vînt
Îl adie un descînt,
Fiecare stea de sus
Îl mîngîie cum l-ai pus.
Noaptea-l coace și ea, luna,
Caldă lui întodeauna
Și pe cîmp cu ceru-n față
Cîmpul plete-și răsfață.




În adîncul lui tresare
Altă vatră de izvoare
( Ți-a făcut destinul semnul )
Untul negru, undelemnul.



23 august 1964

Poezia Nunta 1 de Tudor Arghezi

NUNTA



Cînd ne-am luat, copila mea
Era singură cu ea.
Dar aflasem prin vecine
Neamuri c-ar avea puține,
Și că toții ei puțini
Pribeageau printre streini.




Tatălui îi zice soare
Rătăcind peste hotare.
Luna, după cum o cheamă,
Îi era miresii mamă.
Meșter el și ea măiastră
Scoborau pe cale-albastră
Să o vadă pe fereastră,




Ziua-ntreagă, noaptea toată
Tot cu gîndul după,
S-o vadă măcar o dată.
Frații ei, cei doi luceferi
Ațintiți, vioi și teferi,
I se lasă-n fir cînd coase
La năframa de mătase.




Vărul ei, ivit în zare-i
Vizitiu la Carul Mare
Și-umblă-n cer după mărgele.
Sumedenii, mii de stele,
Cu a nopții paparudă
Trec prin lac și nu se udă.
Nașii nuferi fac minuni,
Rotogoale de păuni.




Străbunice despletite,
Niște sălcii și răchite.




O ceruse de soție,
De la trestii, o solie,
Ca de mare-mpărăție,
Feți înnalți, cu suliți lungi,
Cu săgeata să-i ajungi.




Zestrea-i fuse-o legătură
Cu merinde pentru gură
Și-alte lucruri de bazma,
Secera și o cazma,
O bondiță și-o năframă
Și un talger de aramă
Cu care-o-nzestrase luna,
Să o aibă-ntodeauna.
Și-i văd, parcă fu acuș,
Giuvaer, și-un cărăbuș,
Prins în păr,
Într-adevăr.





Însă-n sîn ținea închis
Un hrisov, scris și subscris
Pe o piele de vultur,
Cu peceți jurîmprejur.


De ce, fată, nu-mi spuseși,
Că ești spiță de răzeși ?

Poezia Nunta 1 de Tudor Arghezi

NUNTA



Cînd ne-am luat, copila mea
Era singură cu ea.
Dar aflasem prin vecine
Neamuri c-ar avea puține,
Și că toții ei puțini
Pribeageau printre streini.




Tatălui îi zice soare
Rătăcind peste hotare.
Luna, după cum o cheamă,
Îi era miresii mamă.
Meșter el și ea măiastră
Scoborau pe cale-albastră
Să o vadă pe fereastră,




Ziua-ntreagă, noaptea toată
Tot cu gîndul după,
S-o vadă măcar o dată.
Frații ei, cei doi luceferi
Ațintiți, vioi și teferi,
I se lasă-n fir cînd coase
La năframa de mătase.




Vărul ei, ivit în zare-i
Vizitiu la Carul Mare
Și-umblă-n cer după mărgele.
Sumedenii, mii de stele,
Cu a nopții paparudă
Trec prin lac și nu se udă.
Nașii nuferi fac minuni,
Rotogoale de păuni.




Străbunice despletite,
Niște sălcii și răchite.




O ceruse de soție,
De la trestii, o solie,
Ca de mare-mpărăție,
Feți înnalți, cu suliți lungi,
Cu săgeata să-i ajungi.




Zestrea-i fuse-o legătură
Cu merinde pentru gură
Și-alte lucruri de bazma,
Secera și o cazma,
O bondiță și-o năframă
Și un talger de aramă
Cu care-o-nzestrase luna,
Să o aibă-ntodeauna.
Și-i văd, parcă fu acuș,
Giuvaer, și-un cărăbuș,
Prins în păr,
Într-adevăr.





Însă-n sîn ținea închis
Un hrisov, scris și subscris
Pe o piele de vultur,
Cu peceți jurîmprejur.


De ce, fată, nu-mi spuseși,
Că ești spiță de răzeși ?