Poezia Fata Din Dafin de Tudor Arghezi

FATA DIN DAFIN





Dacă te muți, aibi grijie de aproape
Nimic cărțile de stihuri și povești
Pe care toată noaptea le citești,
Nici gîndurile triste, vrînd-nevrînd,
Ivite dintre cărți din cînd în cînd.
Să nu uiți pisoiașul culcat într-un tîrlig.



Și, mamă mică a lumii diafane,
Să nu lași florile orfane.

Poezia Mamă Țară de Tudor Arghezi

MAMĂ ȚARĂ




Maică, mulți te-au dușmănit
Că ești neam blagoslovit.
Unde sapă sapa locul
Sare din pămînt norocul.
Ai pămînt și ape multe,
Vîntul stă să ți le-asculte,
Și izvoare
Călătoare.
Crapii-n ele-s cît berbecii,
În pomi piersici cît dovlecii,
Pepenii de zahăr roșu,
În grîu spicul cît cocoșu.
Pui un bob, din el răsare
Mia de mărgăritare :
Dulce binecuvîntare
Fiecare fir de vînt
Îl adie un descînt,
Fiecare stea de sus
Îl mîngîie cum l-ai pus.
Noaptea-l coace și ea, luna,
Caldă lui întodeauna
Și pe cîmp cu ceru-n față
Cîmpul plete-și răsfață.




În adîncul lui tresare
Altă vatră de izvoare
( Ți-a făcut destinul semnul )
Untul negru, undelemnul.



23 august 1964

Poezia Nunta 1 de Tudor Arghezi

NUNTA



Cînd ne-am luat, copila mea
Era singură cu ea.
Dar aflasem prin vecine
Neamuri c-ar avea puține,
Și că toții ei puțini
Pribeageau printre streini.




Tatălui îi zice soare
Rătăcind peste hotare.
Luna, după cum o cheamă,
Îi era miresii mamă.
Meșter el și ea măiastră
Scoborau pe cale-albastră
Să o vadă pe fereastră,




Ziua-ntreagă, noaptea toată
Tot cu gîndul după,
S-o vadă măcar o dată.
Frații ei, cei doi luceferi
Ațintiți, vioi și teferi,
I se lasă-n fir cînd coase
La năframa de mătase.




Vărul ei, ivit în zare-i
Vizitiu la Carul Mare
Și-umblă-n cer după mărgele.
Sumedenii, mii de stele,
Cu a nopții paparudă
Trec prin lac și nu se udă.
Nașii nuferi fac minuni,
Rotogoale de păuni.




Străbunice despletite,
Niște sălcii și răchite.




O ceruse de soție,
De la trestii, o solie,
Ca de mare-mpărăție,
Feți înnalți, cu suliți lungi,
Cu săgeata să-i ajungi.




Zestrea-i fuse-o legătură
Cu merinde pentru gură
Și-alte lucruri de bazma,
Secera și o cazma,
O bondiță și-o năframă
Și un talger de aramă
Cu care-o-nzestrase luna,
Să o aibă-ntodeauna.
Și-i văd, parcă fu acuș,
Giuvaer, și-un cărăbuș,
Prins în păr,
Într-adevăr.





Însă-n sîn ținea închis
Un hrisov, scris și subscris
Pe o piele de vultur,
Cu peceți jurîmprejur.


De ce, fată, nu-mi spuseși,
Că ești spiță de răzeși ?

Poezia Bade Ioane... de Tudor Arghezi

Bade Ioane, m-aș gîndi să-ți fac
Un cîntec nou, de ți-ar mai fi pe plac.
Dă-ți de la buze buciumul deoparte,
Că sună prea departe.




Eu ți-aș cîntă mutește, cu slove ca de carte...;
Cum ți-ar plăcea ca ghiersul să mai fie ?
De bărbăție și de vitejie ?
Bărbat ai fost, o spune
Pămîntul tău, muncit și-n rugăciune.
Că ți-ai purtat prin veacuri, greu, povara.
Mărturisesc ogoarele și țara
Clădită-n suferință și răbdare.
I-ai dat și sînge, și sudoare.




Cînd ceasul dezrobirii ți-a sunat,
Și sînge și sudori le-ai înviat.
Ți-ai deșteptat și morții, și cu toții
V-ați dovedit măreți și strănepoții.

Să-ți fac un cîntec ? Vorbele-mi sînt goale
Și nu au frumusețea din cîntecele tale.