Poezia a Lovi de Ana Blandiana

A LOVI



Nu îmi e frică,
Dar nu știu : cum
Se ridică
Glasul, brațul cum
Se întinde să lovească ?
Și cînd strîng pumnul
Trebuie să strîng
Și aripa-ngerească ?
Și ca să scuip în obraz
Trebuie să adun
Salivă și ură
În loc de silabe
Și trebuie să-l împroșc
Pe cel mai de-aproape ?
Aripa îmi sîngerează
Și se despică
Între răzbunare
Și alibi :
Nu mi-e frică,
Dar mi
Se pare
Mai mare
Umilința de a lovi.

Poezia a Lovi de Ana Blandiana

A LOVI



Nu îmi e frică,
Dar nu știu : cum
Se ridică
Glasul, brațul cum
Se întinde să lovească ?
Și cînd strîng pumnul
Trebuie să strîng
Și aripa-ngerească ?
Și ca să scuip în obraz
Trebuie să adun
Salivă și ură
În loc de silabe
Și trebuie să-l împroșc
Pe cel mai de-aproape ?
Aripa îmi sîngerează
Și se despică
Între răzbunare
Și alibi :
Nu mi-e frică,
Dar mi
Se pare
Mai mare
Umilința de a lovi.

Poezia Punctul Bătrîn de Ana Blandiana

PUNCTUL BĂTRÎN



Mă gîndesc uneori -
În timp ce visez
Că mă rostogolesc pe o scară -
Ce păcat
Că scara aceea are un sfîrșit.
Din moment ce nu mă pot opri să cad,
Aș putea face ingenios
Să dispară
Căderea însăși,
Dizolvîndu-i contururile,
Îndepărtîndu-i-le la infinit,
Lipsind-o de definiție,
De pragul de sus, de pragul de jos...
O răsucire în zbor,
O zvîrcolire spre-adînc
Ar fi identice,
Cu o condiție :
Să reușesc să amîn
Puncul bătrîn
Al sfărmării de lespede,
Fără ca asta să mă împiedice
Să cad din ce în ce mai repede !

Poezia Punctul Bătrîn de Ana Blandiana

PUNCTUL BĂTRÎN



Mă gîndesc uneori -
În timp ce visez
Că mă rostogolesc pe o scară -
Ce păcat
Că scara aceea are un sfîrșit.
Din moment ce nu mă pot opri să cad,
Aș putea face ingenios
Să dispară
Căderea însăși,
Dizolvîndu-i contururile,
Îndepărtîndu-i-le la infinit,
Lipsind-o de definiție,
De pragul de sus, de pragul de jos...
O răsucire în zbor,
O zvîrcolire spre-adînc
Ar fi identice,
Cu o condiție :
Să reușesc să amîn
Puncul bătrîn
Al sfărmării de lespede,
Fără ca asta să mă împiedice
Să cad din ce în ce mai repede !