Poezia Noapte de Vară de George Coșbuc

NOAPTE DE VARĂ



Zările, de farmec pline,
Strălucesc în luminiș ;
Zboară mierlele-n tufiș
Și din codri noaptea
Pe furiș.




Care cu poveri de muncă
Vin încet și scîrțiind ;
Turmele s-aud mugind,
Și flăcăii vin pe luncă
Hăulind.




Cu cofița, pe-ndelete,
Vin neveste de la rîu ;
Și cu poala prinsp-n brîu
Vin cîntînd în stoluri fete
De la grîu.




De la gîrlă-n pîlcuri dese
Zgomotoși copiii vin ;
Satul e de vuiet plin ;
Fumul alb alene iese
Din cămin.





Dar din ce în ce s-alină
Toate zgomotele-n sat,
Muncitorii s-au culcat.
Liniștea-i acum deplină
Și-a-nnoptat.




Focul e-nvelit pe vatră,
Iar opaițele-au murit,
Și prin satul adormit
Doar vrun cine-n somn mai latră
Răgușit.




Iat-o ! Plină, despre munte,
Iese luna din brădet
Și se nalță,-ncet-încet,
Gînditoare ca o frunte
De poet.




Ca un glas domol de clopot
Sună codrii mari de brad ;
Ritmic valuri cad,
Cum se zbate-n dulce ropot
Apa-n vad.




Dintr-un timp și vîntul tace ;
Satul doarme ca-n mormînt -
Totu-i plin de duhul sfînt :
Liniște-n văzduh și pace
Pe pămînt.





Nimic dorul mai colindă,
Dorul tînăr și pribag,
Tainic se-ntîlnește-n preg,
Dor cu dor să se cuprindă,
Drag cu drag.

Poezia Noapte de Vară de George Coșbuc

NOAPTE DE VARĂ



Zările, de farmec pline,
Strălucesc în luminiș ;
Zboară mierlele-n tufiș
Și din codri noaptea
Pe furiș.




Care cu poveri de muncă
Vin încet și scîrțiind ;
Turmele s-aud mugind,
Și flăcăii vin pe luncă
Hăulind.




Cu cofița, pe-ndelete,
Vin neveste de la rîu ;
Și cu poala prinsp-n brîu
Vin cîntînd în stoluri fete
De la grîu.




De la gîrlă-n pîlcuri dese
Zgomotoși copiii vin ;
Satul e de vuiet plin ;
Fumul alb alene iese
Din cămin.





Dar din ce în ce s-alină
Toate zgomotele-n sat,
Muncitorii s-au culcat.
Liniștea-i acum deplină
Și-a-nnoptat.




Focul e-nvelit pe vatră,
Iar opaițele-au murit,
Și prin satul adormit
Doar vrun cine-n somn mai latră
Răgușit.




Iat-o ! Plină, despre munte,
Iese luna din brădet
Și se nalță,-ncet-încet,
Gînditoare ca o frunte
De poet.




Ca un glas domol de clopot
Sună codrii mari de brad ;
Ritmic valuri cad,
Cum se zbate-n dulce ropot
Apa-n vad.




Dintr-un timp și vîntul tace ;
Satul doarme ca-n mormînt -
Totu-i plin de duhul sfînt :
Liniște-n văzduh și pace
Pe pămînt.





Nimic dorul mai colindă,
Dorul tînăr și pribag,
Tainic se-ntîlnește-n preg,
Dor cu dor să se cuprindă,
Drag cu drag.

Fabula Cine Știe Carte Are Patru Ochi de Anton Pann

Un țăran tot auzind
Pe unii, alții voebind:
,,Câți știu carte și citesc
Cu patru ochii să bumesc”,
A plecat la târg și el.
În desagă cu un miel.
Vându mielu, luă bani
Și merse prin lipscani
De ochi de om întrebând
La ce negustori sâ vând,
Cu care poate citi,
A scrie ș-a socoti.
Un boltaș l-a auzit
Și după ce l-a poftit,
I-a dat niște ochelari
Ca să vază toate mari.
El dacă i-au așezat
Ș-ntr-o carte s-a uitat,
A zis: - Apoi mă căznesc
Ș-uite, nu poci să citesc.
Neguțătorul, ș-alti având,
I le arătă zicând:
- Vezi, ăștia sunt boierești,
Doar vei putea să citești.
El prin ei cum s-a uitat
A zis: - Geabă mi le-ai dat,
Că nu poci citi de loc;
Să vede că n-am noroc.
Boltașul, privind la el,
I-a zis: - Eu mai am un fel
Și crez c-o poți cu ei.
Dar sunt prea scumpi și nu iei.
El zise: - Adu-i încoci.
Fie scumpi, numai să poci.
Dacă i-a dat, a zis iar:
- Și cu acești în zădar,
Că, uite, ochii-mi bleojdesc
Și tot nu poci să poci să citesc.
Of! și ce poftă aveam,
Acasă când mă gândeam!
Vânzătorul l-a-ntrebat:
- cum te văz, n-ai învățat,
Și acuma te căznești
Pentru întâi să citești?
- Vezii bine, a răspuns el,
D-aceea venii c-un miel,
Că d-aș ști eu să citesc,
De aștea ce-mi trebuiesc?

Fabula Cine Știe Carte Are Patru Ochi de Anton Pann

Un țăran tot auzind
Pe unii, alții voebind:
,,Câți știu carte și citesc
Cu patru ochii să bumesc”,
A plecat la târg și el.
În desagă cu un miel.
Vându mielu, luă bani
Și merse prin lipscani
De ochi de om întrebând
La ce negustori sâ vând,
Cu care poate citi,
A scrie ș-a socoti.
Un boltaș l-a auzit
Și după ce l-a poftit,
I-a dat niște ochelari
Ca să vază toate mari.
El dacă i-au așezat
Ș-ntr-o carte s-a uitat,
A zis: - Apoi mă căznesc
Ș-uite, nu poci să citesc.
Neguțătorul, ș-alti având,
I le arătă zicând:
- Vezi, ăștia sunt boierești,
Doar vei putea să citești.
El prin ei cum s-a uitat
A zis: - Geabă mi le-ai dat,
Că nu poci citi de loc;
Să vede că n-am noroc.
Boltașul, privind la el,
I-a zis: - Eu mai am un fel
Și crez c-o poți cu ei.
Dar sunt prea scumpi și nu iei.
El zise: - Adu-i încoci.
Fie scumpi, numai să poci.
Dacă i-a dat, a zis iar:
- Și cu acești în zădar,
Că, uite, ochii-mi bleojdesc
Și tot nu poci să poci să citesc.
Of! și ce poftă aveam,
Acasă când mă gândeam!
Vânzătorul l-a-ntrebat:
- cum te văz, n-ai învățat,
Și acuma te căznești
Pentru întâi să citești?
- Vezii bine, a răspuns el,
D-aceea venii c-un miel,
Că d-aș ști eu să citesc,
De aștea ce-mi trebuiesc?