Poezia Noapte de Vară de George Coșbuc

NOAPTE DE VARĂ



Zările, de farmec pline,
Strălucesc în luminiș ;
Zboară mierlele-n tufiș
Și din codri noaptea
Pe furiș.




Care cu poveri de muncă
Vin încet și scîrțiind ;
Turmele s-aud mugind,
Și flăcăii vin pe luncă
Hăulind.




Cu cofița, pe-ndelete,
Vin neveste de la rîu ;
Și cu poala prinsp-n brîu
Vin cîntînd în stoluri fete
De la grîu.




De la gîrlă-n pîlcuri dese
Zgomotoși copiii vin ;
Satul e de vuiet plin ;
Fumul alb alene iese
Din cămin.





Dar din ce în ce s-alină
Toate zgomotele-n sat,
Muncitorii s-au culcat.
Liniștea-i acum deplină
Și-a-nnoptat.




Focul e-nvelit pe vatră,
Iar opaițele-au murit,
Și prin satul adormit
Doar vrun cine-n somn mai latră
Răgușit.




Iat-o ! Plină, despre munte,
Iese luna din brădet
Și se nalță,-ncet-încet,
Gînditoare ca o frunte
De poet.




Ca un glas domol de clopot
Sună codrii mari de brad ;
Ritmic valuri cad,
Cum se zbate-n dulce ropot
Apa-n vad.




Dintr-un timp și vîntul tace ;
Satul doarme ca-n mormînt -
Totu-i plin de duhul sfînt :
Liniște-n văzduh și pace
Pe pămînt.





Nimic dorul mai colindă,
Dorul tînăr și pribag,
Tainic se-ntîlnește-n preg,
Dor cu dor să se cuprindă,
Drag cu drag.