Poezia Toamnă 2 de Ion Pillat

TOAMNĂ



Sclipea pe zid șopîrla de smarald,
Se aplecau deasupra tămîioșii,
Aramă tramura în aer cald
Pe nucii galbeni și pe vițe roșii.
Ca într-un port sub viile-n terase,
Cu soare-n pînze anul ne uitase.




Reînflorea pe dealuri liliacul,
Și piersica prin foi se rumenea
Și vara iar își deschisese sacul
Belșugului, și rodul nu pălea,
Și-n suflet zilele de jar ca-n sită
Suflau o fericire aurită




Mai stăruiau pe ceruri rîndunele,
Mai guruiau hulubii prin păduri,
Privighetori spărgeau cleștar de star,
Dar cu zăbranic de tăceri în jur,
Cu melodii sunînd a altădată,
Și vorba ta și-a mea sta descîntată.




Ce-a dat de-a dezlegat ce se legase ?
Cum s-a făcut că vremea ne-a venit ?
Că păsări, pomi ca pînze de mătase
Umflate-n vîntul iernii au pornit,
Că a brumat, și nu cum ninge luna,
Că toamna ni s-a dus pe totdeauna.