PoeziaMiniatură Persană de Ion Pillat

MINIATURĂ PERSANĂ



Albastru șters al cerului de seară
Coboară ca să-nalțe chiparizi
Întunecați, din cari pieziș zburară
Colunii albi. Lungi gene să deschizi,




Să vezi într-o grădină cercuită
De piatră zidului în trandafiri,
Cu ochi prea mari și degete subțiri,
Fecior de împărat cu-a lui iubită,




În ochi de fir și de mătase verde
Și cu șalvari de borangic prin cari,
Ca luna plină printre nori fugari,
În joc molatic, trupul gol se pierde,




Pe cînd o căprioară fără teamă
De mîngîieri, le-ntinde botul sfînt -
Și se privesc tustrei și nu-și dau seamă
Că veacul lor s-a dus de pe pămînt.

PoeziaMiniatură Persană de Ion Pillat

MINIATURĂ PERSANĂ



Albastru șters al cerului de seară
Coboară ca să-nalțe chiparizi
Întunecați, din cari pieziș zburară
Colunii albi. Lungi gene să deschizi,




Să vezi într-o grădină cercuită
De piatră zidului în trandafiri,
Cu ochi prea mari și degete subțiri,
Fecior de împărat cu-a lui iubită,




În ochi de fir și de mătase verde
Și cu șalvari de borangic prin cari,
Ca luna plină printre nori fugari,
În joc molatic, trupul gol se pierde,




Pe cînd o căprioară fără teamă
De mîngîieri, le-ntinde botul sfînt -
Și se privesc tustrei și nu-și dau seamă
Că veacul lor s-a dus de pe pămînt.

Poezia Căprioara de Porțelan de Ion Pillat

CĂPRIOARA DE PORȚELAN



Pe masa mea un pui de căprioară
Prietenos deschide ochii puri.
Și dacă în poiană o să moară
De glonț rănit un frate din păduri,



Și dacă la izvoare o să plîngă
Cu botul ud de sîngele prelins,
Știu bine : nici o moarte n-o să frîngă
Căprița liniștită cu trup nins.



Ce clar privește ! Parcă înțelege
Că umblu să-i fur taina într-un vers.
Dar care vers veni-va să mi-o lege
Cum stă oprită-n suflet și în mers ?



Cu capul mic și fin lăsat de-o parte,
Ciulind ușor urechile-i de ciută,
Pîndește cum pîndesc după o carte
Făptura ei necunoscută...



Și zile fug, și trece an de an...
Îmbătrînesc... și-un pui de căprioară
Deschide mari doi ochi de porțelan
Din lumea unde moartea nu omoară.

Poezia Căprioara de Porțelan de Ion Pillat

CĂPRIOARA DE PORȚELAN



Pe masa mea un pui de căprioară
Prietenos deschide ochii puri.
Și dacă în poiană o să moară
De glonț rănit un frate din păduri,



Și dacă la izvoare o să plîngă
Cu botul ud de sîngele prelins,
Știu bine : nici o moarte n-o să frîngă
Căprița liniștită cu trup nins.



Ce clar privește ! Parcă înțelege
Că umblu să-i fur taina într-un vers.
Dar care vers veni-va să mi-o lege
Cum stă oprită-n suflet și în mers ?



Cu capul mic și fin lăsat de-o parte,
Ciulind ușor urechile-i de ciută,
Pîndește cum pîndesc după o carte
Făptura ei necunoscută...



Și zile fug, și trece an de an...
Îmbătrînesc... și-un pui de căprioară
Deschide mari doi ochi de porțelan
Din lumea unde moartea nu omoară.